Secretarii primăriilor din județul Maramureș s-au întâlnit, azi, 18 ianuarie, la Palatul Administrativ, cu prefectul Anton Rohian, pentru prima oară în anul 2016.
După ce le-a urat un an rodnic, acesta i-a informat pe secretari că la sfârșitul lunii decembrie, la Instituția Prefectului au fost trimise nu mai puțin de 2.000 de dosare privind punerea în posesie. Aceasta, întrucât termenul limită fixat inițial a fost 1 ianuarie 2016. Ulterior, el a fost prelungit până la data de 1 ianuarie 2017. O astfel de avalanșă de dosare îngreunează, însă, activitatea Instituției Prefectului, și asta pentru că, deși termenul limită era cunoscut de multă vreme, comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit atribuțiile.
Prefectul Anton Rohian i-a informat, de asemenea, pe secretari că, începând din luna februarie, vor fi instruiți, la Cluj, în privința pregătirii pentru situațiile de urgență. Prefectul le-a transmis apoi primarilor din județ, prin intermediul secretarilor, faptul că așteaptă de la ei rapoartele de evaluare economico-socială anuală a Unităților Administrativ Teritoriale, rapoartele de activitate ale viceprimarilor și ale consilierilor, Evaluarea profesională a angajaților din primării – așa cum prevede legea.
Pe de altă parte, prefectul le-a atras atenția celor prezenți cu privire la felul în care vor absorbite fondurile europene în cursul acestui an, la pregătirea anului 2016 privind problematica electorală și sprijinirea Autorității Electorale Permanente, se arată în comunicatul emis de Instituția Prefectului – Județul Maramureș.