Câte timbre sunt necesare pentru trimiterea unei scrisori pe Marte? Pentru a răspunde la această întrebare pusă de un copil pasionat de astronomie, Poșta regală britanică a făcut eforturi uriașe, mergând până la a solicita sprijinul NASA, agenția spațială americană.
Cererea, cel puțin neobișnuită, formulată de micul Oliver, de cinci ani, a lăsat mai întâi perplexă Poșta britanică, potrivit unui comunicat transmis AFP.
Apoi s-a luat decizia de a apela la specialiști: serviciile poștale ale Majestății Sale au luat legătura cu Centrul spațial Kennedy (Florida) pentru a stabili costul de trimitere a scrisorii în cadrul unei misiuni de explorare a NASA. Li s-a răspuns că, pentru a calcula costul de trimitere, trebuie să se ia în considerare cei 567 de milioane de kilometri cât măsoară distanța de la Pământ la Marte.
„NASA mi-a explicat că cea mai recentă călătorie a lor pe Marte, pentru transportarea robotului Curiosity, a costat 700 de milioane de dolari”, spune Andrew Smout de la serviciul clienți al Royal Mail. „Luând în considerare greutatea navetei, au apreciat că trimiterea pe Marte a unui obiect de 100 de grame ar costa 18.000 de dolari”, adaugă el.
Pe baza acestor informații, Poșta britanică „a ajuns la concluzia că cine vrea să trimită o scrisoare cu tarif normal cuiva care locuiește pe Marte trebuie să plătească 11.602 lire sterline și 25 de pence (16.140 de euro)”, adică echivalentul a 18.416 timbre.
Odată misterul lămurit, micul Oliver a mulțumit Royal Mail, adăugând totuși că este „foarte scump să trimiți o scrisoare pe Marte”.
Agerpres