Lucrările demarcate în toamna anului trecut la Primăria Baia Mare au ajuns la final. Astfel că începând cu data de 13 ianuarie 2014, băimărenii au condiţii civilizate şi moderne la Primăria municipiului Baia Mare.
Intrarea în instituţie a fost modernizată, accesul făcându-se acum printr-o uşă rotativă, holul a fost şi el reabilitat, fiind amenajat un spaţiu de aşteptare confortabil pentru cetăţeni. Centrul de informare pentru Cetăţeni este acum un spaţiu modern.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare a declarat cu această ocazie că „ţine de normalitate să oferim cetăţenilor din municipiul Baia Mare condiţii civilizate atunci când intră în contract cu administraţia publică locală. Este un spaţiu în care cetăţenii vin zilnic şi depun diverse documente, solicitări, unde vin să se adreseze pentru diverse informaţii şi era normal să îl regândim, să îl transformăm într-un loc mai prietenos”.
„Am demarat proiectul în toamna anului trecut, iar după câteva luni de muncă, am reuşit să generăm un spaţiu mai luminos, prietenos, civilizat, dar mai ales curat. Pentru mine a fost o ruşine acest spaţiu în trecut, când era întuneric, condiţiile civilizate şi moderne lipseau, iar aici, pe lângă cetăţeni mai vin şi delegaţi din alte oraşe şi ţări, ambasadori, miniştri şi aşa mai departe. Cred că şi cei care lucrează aici se vor adapta noului mediu. Colegii mei de la ghişee cu siguranţă au acum condiţii mai bune de lucru, vor fi mai prietenoşi cu cetăţenii”, a subliniat primarul Cherecheş.