AcasăActualitateSocialIntrăm în rând cu lumea civilizată! Baia Mare începe 2013 cu 20...

Intrăm în rând cu lumea civilizată! Baia Mare începe 2013 cu 20 de autobuze noi și moderne pentru transportul în comun!

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Baia Mare au ajuns primele 20 de autobuze noi și moderne cu care vom circula pe transportul public în comun începând din luna ianuarie 2013! Anul acesta vor mai fi aduse 10 autobuze și 8 troleibuze noi, cele vechi urmând să fie scoase din circulație. Singurele autobuze din vechiul parc auto, care vor rămâne în circuitul urban pe lângă cele noi, sunt marca Mercedes, care încă îndeplinesc condițiile pentru un transport public decent și sigur pentru cetățeni. Cu acest pas, de reîmprospătare a parcului de autobuze, primarul Cătălin Cherecheș a început punerea în aplicare a planului de modernizare a transportului public în comun din orașul nostru. Noile autobuze sunt marca Solaris Urbino, asemenea mijloace fiind deja în circulație în mai multe capitale europene, din țări ca Elveţia, Franţa, Germania, Finlanda, Ungaria sau Polonia.

Noile mijloace de transport vor fi dotate cu camere de supraveghere video

Pentru a înlătura problemele existente la capitolul siguranță și ordine pe mijloacele de transport în comun, primarul Cherecheș dorește să rezolve și această problemă odată cu includerea noilor autobuze în circuitul urban. Fiecare mijloc de transport va fi dotat cu două camere de supraveghere video, dar și monitoare pe care vor rula informații utile și de interes pentru comunitatea băimăreană. Siguranța în transportul public în comun va fi una dintre principalele priorități pe agenda transportatorului, fapt care va aduce mulțumire cetățenilor care ani de zile s-au plâns atât de condițiile proaste din vechile mijloace, cât mai ales de comportamentul și pericolul reprezentat de o anumită categorie de călători. Mai mult, se vor face controale permanente în diversele stații, prin acest demers urmând să fie depistați cei care de obicei fac probleme pe mijloacele de transport.

„Încet, dar sigur, reuşim să punem în practică fiecare dorinţă a noastră, a băimărenilor. După ani de zile în care am fost nevoiţi să circulăm în condiţii deloc decente pe mijloacele de transport în comun, în sfârșit, din luna ianuarie, vom circula pe unele dintre cele mai moderne autobuze din lume. Mă bucur că am reușit să fac acest minunat cadou băimărenilor în prag de sărbători, cele 20 de autobuze noi fiind aduse în orașul nostru chiar în ajun de Crăciun. Deoarece una dintre problemele importante care trebuiau rezolvate este siguranța și liniștea cetățenilor pe aceste mijloace, vom monta câte două camere de supraveghere video pe fiecare mijloc de transport, dar vom face și dese și neanunțate controale, astfel încât să amendăm și să dezobișnuim indivizii care perturbă liniștea publică, încălcând regulile și legea, dar și minimele norme ale decenței și ale bunului simț”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Noile autobuze sunt dotate cu sistem de încălzire, dar și cu aer condiționat

Noile mijloace de transport în comun care au ajuns de câteva zile doar în Baia Mare și care vor intra în circuitul urban din luna ianuarie 2013 sunt unele dintre cele mai moderne, consumă puțin și sunt prietenoase cu mediul. Au podeaua coborâtă pe toată lungimea vehiculelor, cu acționare electronică de putere și cu toate condițiile necesare pentru un transport public european. Sunt dotate cu sistem de încălzire, astfel încât și pe perioada iernii călătoria va fi plăcută, dar și cu aer condiționat, astfel încât în perioada caniculară de vară, nu ne vom mai sufoca pe mijloacele de transport în comun. Caroseria noilor autovehicule este din inox, exterior cu panouri cu leduri și interior cu ecran TFT. Noile autobuze vor avea și sisteme de monitorizare video, dar și un sistem de informare a călătorilor.

O problemă pe care municipiul nostru o avea până în prezent și care încalcă legislația europeană, va fi rezolvată odată cu includerea noilor autobuze în sistemul de transport public în comun. Este vorba de accesul persoanelor cu dizabilități, cei aflați în cărucioare cu rotile, care din luna ianuarie 2013 vor putea să circule și cu autobuzele pe raza orașului nostru.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA