– Care a fost scopul final al celor şapte ani petrecuţi în concentrare şi pe front?
– Să luptăm să refacem România Mare!
– După ce aţi fost rănit şi lăsat la vatră cu ce v-aţi ales?
– Am scăpat de la Stalingrad, de la Cotul Donului şi când s-a întors frontul, n-am mai ajuns până în Ungaria, am fost împuşcat la Oarba de Mureş. Cu ce m-am ales? Cu o pereche de haine şi cu o pensie de 250 de lei… La un an de zile ne-au luat comuniştii pensiile. În rest, muncă şi voie-bună. Acum sunt boier (râde)… Am aproape trei milioane pensia de veteran. Am avut noroc că am fugit de la ţară, am lăsat dogăria şi m-am dus la „Electronica”… portar, că mai am o pensie şi de-acolo.
– Şi pământurile?
– Le-au luat, bineînţeles. Dar dacă stăteam acasă era mai rău, că acum aş fi fost mort la câţi bani mi-a dat statul român, la cât de mult m-a ajutat!
– Cum a „evoluat” societatea românească după război?
– Domnule… ce să spun, a fost cam greu. S-au pierdut oameni mulţi şi deştepţi, de calitate. A venit partidul ăsta comunist şi i-a terminat pe toţi. Le-a luat toată agoniseala de o viaţă şi a dat-o unor pârliţi.
– Aveţi aproape 100 de ani, mai exact 97 împliniţi. Aţi „schimbat” de-a lungul timpului o grămadă de şefi de stat. Să le facem câte un scurt portret… Mareşalul Antonescu?
– Mare om… mare caracter!
– Trecem peste perioada rusească cu Groza şi Dej… Ceauşescu?
– Începuse bine, dar ce naşte din pisică şoareci mănâncă! Ăştia de după el au aruncat ce-a fost bun şi-au păstrat obiceiurile proaste.
– Iliescu?
– Ce să spun, dacă a fost şcolarizat în Rusia opt ani de zile… A avut capacitate într-un fel, dar i-a lucrat, i-a „evaporat” pe toţi ca să poată rezista el şi trupa lui.
– Constantinescu?
– Un profesor, un intelectual, a mers binişor, dar până la urmă a venit iară ăstălaltu’ (n.r. – Iliescu) de nu se mai dădea dus! Dom’le, am trecut prin multe perioade, mai mult grele decât bune… Aia-i!
– Băsescu…
– Băsescu, după mine, a fost bun… dar a început să facă mari prostii, s-a cam terminat, nu-l mai vor oamenii… vedeţi şi cu votarea asta…
– Cum am putea ieşi din criza asta morală şi economică?
Domnule, am ajuns, văd, să fie mai mulţi oameni răi decât buni în această ţară. Ne-ar trebui intelectuali cinstiţi care să poată să ducă ţara mai departe. Iar oamenii să-şi vadă de treabă, că uite cum ne bate Dumnezeu cu seceta asta… Ştiţi ceva? Nu vă spun mai multe, da’ cred că o întâmplare de la Cotul Donului merită să fie luată în seamă. În faţa tranşeelor noastre, un camarad neamţ a fost lovit de un obuz. Un sergent de la noi s-a dus repede să-i ia cizmele şi ceasul. N-a apucat să mai facă doi paşi înapoi că a fost sfârtecat de un alt obuz căzut lângă el. Credeţi că după aia s-a mai atins cineva de la noi de ceasuri şi cizme de la alţii?
Şi cu ce m-aţi întrebat… E greu… Vorba aia, e lupta cu tigrii şi cu zmeii. Şi să nu ne mai creştem copiii învăţându-i şmecherii. România deocamdată mai trăieşte, că mai are încă rezerve, dar nu ştiu mai departe…
– Ne împrumutăm…
– He!.. da, da, împrumut până când? Până când o viaţă-amară şi-un trai plin de chin? Mai bine-o gâscă friptă şi-o vadră cu vin!
(sursa: cotidianul.ro)