Actorul Levente Molnár spune într-un interviu acordat MEDIAFAX că „Fiul lui Saul”, care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, trebuie să ne facă să nu uităm de ce este capabil animalul din noi, precizând că în timpul filmărilor s-a simţit ca şi cum ar fi fost în mijlocul iadului.
„Fiul lui Saul/ Son of Saul”, debutul în lungmetraj al regizorului László Nemes, va avea premiera, vineri, în cinematografele din România.
În această peliculă, care a primit premiul Oscar la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, la ediţia 2016 a prestigioasei gale, Levente Molnár, actor la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.
„Fiul lui Saul”, o coproducţie Ungaria-Franţa, a presupus o muncă intensă de 28 de zile, filmările desfăşurându-se într-o fostă cazarmă, pe malul Dunării, lângă Budapesta, după cum a explicat Levente Molnár, joi seară, la avanpremiera peliculei, organizată de Transilvania Film la Cinema „Elvira Popescu” din Bucureşti.
Saul Ausländer (interpretat de actorul Géza Röhrig) este un prizonier evreu din Ungaria, forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare din lagărul de concentrare. În timpul ce se află într-unul dintre crematorii, Saul descoperă cadavrul unui băiat pe care îl bănuieşte a fi propriul său fiu şi decide să îndeplinească o misiune imposibilă, aceea de a salva din flăcări trupul neînsufleţit al copilului şi a-l înmormânta cum se cuvine. Filmul prezintă cele două zile din viaţa acestui bărbat obligat să îşi uite umanitatea şi încercarea lui disperată de a găsi mântuirea salvând corpul copilului.
„Fiul lui Saul” este un film la care nu poţi ura publicului „Vizionare plăcută!”, după cum a spus Levente Molnár, făcând referire la duritatea subiectului peliculei şi la impactul vizual foarte puternic al lungmetrajului. Spre exemplu, în mai multe cadre apar grămezi de trupuri neînsufleţite, goale, după ce oamenii au fost ucişi în camerele de gazare. În acest sens nu au fost folosite efecte vizuale. „A fost munca unor oameni, dansatori profesionişti, cu o smerenie incredibilă, arareori întâlnită de către mine”, a spus Levente Molnár.
În interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, după avanpremiera lungmetrajului „Fiul lui Saul”, Levente Molnár vorbeşte despre sentimentele şi trăirile pe care le-a avut la filmările pentru această peliculă.
„Având experienţa vizitării Auschwitzului cu vreo 10 – 15 ani în urmă – orice om care de exemplu se duce până acolo şi propun tuturor să facă acest lucru, nici măcar nu este atât de departe, precum credem noi în creierul nostru – te atinge o stare (…) Aveam nişte sentimente… nu puteam să dorm noaptea. Tot ceva de genul ăsta şi la filmări”, spune Levente Molnár.
Interviul acordat MEDIAFAX de Levente Molnár poate fi citit integral aici.
Sursa: Mediafax