Laurence Lemoine este născută în Franţa, la Paris, în anul 1969. La vârsta de 12 ani visa să devină jurnalistă. La 16 ani Laurence participă la bicentenarul Statuii Libertăţii din New York alături de Nancy Reagan, reprezentând astfel tineretul francez, în urma unui concurs organizat de Ambasada SUA din Paris. Câţiva ani mai târziu, visul său de a deveni jurnalistă s-a împlinit. A studiat Ştiintele Politice la Paris, vorbeşte patru limbi şi e interesată de toate problemele mondiale. Laurence a călătorit în multe ţări, unde a şi locuit, lucrând la fel de bine pentru presa scrisă, radio sau televiziune. Din Orientul Mijlociu în Africa, unde l-a intervievat pe Yasser Arafat, în Caraibe, unde a lucrat pentru un post de radio, Laurence Lemoine a acoperit toate domeniile de jurnalism şi comunicare.

––––––––––––

Octavian CURPAŞ: Sunteţi născută la Paris. Îmi puteţi spune câte ceva despre familia dumneavoastră?

Laurence LEMOINE: Sunt cea mai mică (având un frate geamăn) dintr-o familie creştină cu şase copii. Am primit o educaţie foarte strictă, dar părinţii ne-au dat tot ce e mai bun pentru a fi fericiţi în viaţă: dragostea, încrederea în sine, abilitatea de a ne adapta şi independenţa.

Octavian CURPAŞ: Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre jurnalism? Ce a declanşat interesul dumneavoastră pentru această meserie? A existat cineva, la acel moment, în viaţa dumneavoastră, care v-a influenţat să deveniţi jurnalistă?

Laurence LEMOINE: În perioada de preadolescenţă, în anii ’80, la ştiri, nu se vorbea decât de Orientul Mijlociu (Liban, în ’82, cu invazia israeliană, conflictul israeliano-palestinian, luarea de ostatici, deturnări de avioane etc.). A fost momentul în care am început să citesc ziarele şi să ascult la radio. Am fost fascinată de toate aceste lucruri şi vroiam să înţeleg mai mult (ceea ce de fapt era imposibil!). Mi-am dorit să devin jurnalistă pentru a cunoaşte şi a descoperi lumea, pentru a atinge realitatea fără vreun intermediar între mine şi faptul în sine. Am vrut să experimentez direct ceea ce se întâmpla în lume. A fost clar şi natural că trebuie să devin jurnalistă. Apoi am început să mă pregătesc. De exemplu, când aveam 15 sau 16 ani, înregistram în camera mea buletine de ştiri de la postul de radio France-Info, le scriam pe hârtie, ca mai apoi să le pot rosti pe un ton profesional. Câţiva ani mai târziu, am trezit lumea cu ediţii de ştiri şi interviuri realizate de mine.

Octavian CURPAŞ: Va consideraţi norocoasă?

Laurence LEMOINE: Trebuie să spun că în general am fost foarte norocoasă în viaţă, nu numai pentru că m-am născut într-o ţară minunată şi liniştită (Franţa) şi într-o familie bună, dar şi pentru că uneori am fost în momentul potrivit la locul potrivit, de fapt, spun adesea că norocul se cultivă ca roşiile! Am vrut să fiu jurnalistă, deoarece pentru mine a fost un mod de a trăi mai multe vieţi în acelaşi timp. A face reportaje despre alte ţări sau persoane, a fost, de asemenea, o modalitate foarte bună de a învăţa! Este, în egală măsură, un fel de putere, pentru că ceea ce spunem şi raportăm şi maniera în care o facem, este importantă şi poate influenţa oamenii. De aceea, aceasta este o profesie foarte serioasă, ce poartă cu sine o mare responsabilitate.

Octavian CURPAŞ: În 1986 aţi câştigat un concurs pentru participarea la bicentenarul Statuii Libertăţii din New York. Cum s-a întâmplat acest lucru?

Laurence LEMOINE: Unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea a fost în 1986, când am reprezentat tineretul francez la New York, pentru redeschiderea Statuii Libertăţii, cu Nancy Reagan. Am fost acolo pentru că am câştigat un concurs, datorită tatălui meu. El m-a ajutat să scriu un frumos poem despre libertate şi îi sunt recunoscătoare pentru asta. A fost absolut uimitor pentru mine. Am întâlnit mai multe personalităţi ale SUA şi am fost un VIP timp de 15 zile. Nu aveam atunci decât 16 ani. Lectura poemului în faţa camerelor de filmat şi a aparatelor foto a decurs fără probleme, din fericire nu sunt o timidă.

Octavian CURPAŞ: Cum a influenţat acel eveniment decizia dumneavoastră de a deveni jurnalistă?

Laurence LEMOINE: Un an mai târziu, am petrecut o săptămână la un post de radio francez, RTL, cu toţi ziariştii şi reporterii. În decursul acestei săptămâni am văzut totul despre ştiri şi despre jurnalism şi, mai mult ca niciodată, a fost evident pentru mine că îmi doresc să fiu jurnalistă, dar eram încă prea tânără pentru a începe.

Octavian CURPAŞ: Vorbiţi-mi despre competenţele şi aptitudinile naturale care sunt necesare pentru a fi jurnalist.

Laurence LEMOINE: În ceea ce priveşte competenţele, aş spune curiozitatea, în sensul larg al cuvântului. În cazul meu, prietenii şi familia mi-au spus întotdeauna că am „un cancer al curiozităţii”. Un jurnalist trebuie să fie deschis şi dornic să înţeleagă şi să explice totul. El nu poate fi timid, trebuie să îndrăznească să adreseze întrebări care pot stânjeni oamenii, în special politicienii. Am fost cunoscută pentru acest gen de interviuri. Deseori, ele erau ca o luptă de cuvinte între intervievaţi şi mine.

Octavian CURPAŞ: Când aţi fost în Liban, aveaţi intenţia să vă întoarceţi la Paris pentru un masterat în jurnalism?

Laurence LEMOINE: Libanul a fost prima mea experienţă veritabilă, ca jurnalist. Eram foarte tânără (20 de ani) şi un pic novice. Era în timpul războiului cu Siria („războiul de eliberare”), tatăl dictatorului actual, Haffez Al Assad, vroia să termine cu creştinii libanezi. Pentru mine, „spectacolul” era incredibil, dar am învăţat multe despre oameni şi capacitatea lor de a fi buni sau răi şi despre adaptarea la situaţiile extreme. A fost mai bine pentru mine decât să merg la facultate, pentru că acolo era viaţa reală şi concretă. Am avut noroc, pentru că l-am întâlnit pe generalul Michel Aoun, care era prim-ministru la acel moment. Am avut un interlocutor care mi-a dat o oarecare notorietate, pentru că ceea ce a spus el a fost un pic neplăcut pentru Franţa, iar preşedintele francez al acelei perioade, François Mitterrand, a trebuit să reacţioneze. Jurnaliştii din întreaga lume au vorbit despre acest interviu! Câteva luni mai târziu, sfătuită de colegul şi prietenul meu, Christian Malard (France 3/CNN), am plecat la Tunis, la sediul central al OLP, pentru interviul cu Yasser Arafat.

Octavian CURPAŞ: Cum au trecut cele două ore de întrevedere cu Yasser Arafat, la Tunis?

Laurence LEMOINE: Eram fascinată de acest om şi am vrut să fac un interviu. Am petrecut două ore cu el în plină noapte. Din motive de securitate, nu am avut voie să ştiu când şi unde va avea loc întâlnirea. A trebuit să stau în camera mea de hotel şi mai mulţi colaboratori ai săi au venit să mă caute. Legată la ochi, am fost dusă într-o locuinţă. Odată ajunsă acolo, am fost dezlegată la ochi. Trebuie să spun că a fost ceva exotic pentru mine. A fost un moment foarte interesant atunci când, în 1990, Yasser Arafat a încetat să mai fie un terorist, pentru a putea fi un om de stat, având contacte directe, dar secrete cu israelienii. I-am adresat multe întrebări, iar la final m-a întrebat, în glumă, dacă vreau să mă căsătoresc cu el. În presa franceză, acest interviu nu a avut prea mare succes, dar eu am apreciat sejurul meu la Tunis, întâlnirea cu Arafat şi numeroasele ore petrecute cu consilierii săi pentru a discuta despre acel conflict major.

Octavian CURPAŞ: Într-una din conversaţiile noastre, aţi menţionat că aţi lucrat pentru Radio Mont Blanc timp de şase ani, în apropiere de Geneva. De asemenea, în această perioadă aţi lucrat pentru o televiziune (Canal C), făcând interviuri politice.

Laurence LEMOINE: M-am întâlnit cu un celebru jurnalist francez (Jean-Pierre Elkabbach) pentru a-l întreba cum să-mi planific cariera de jurnalist. El mi-a spus să merg mai întâi în afara Parisului, în provincie, pentru a învăţa şi a mă maturiza (nu aveam decât 21 de ani). El mi-a explicat că aceasta este cea mai bună şcoală pentru un tânăr journalist, şi e adevărat! Aşa că, am plecat în Haute-Savoie (aproape de Chamonix şi Geneva) şi am început la Radio Mont Blanc. Aveam, de asemenea, o emisiune lunară la TV, Canal C, în care realizam interviuri cu oameni politici sau celebrităţi, dar numai despre viaţa lor privată. După aceea, am decis să părăsesc Franţa din nou. Iubesc Franţa (ţară fantastică), dar traiul în ţări diferite îmi permite să văd lucrurile din unghiuri diferite şi să mă îmbogăţesc spiritual.

Octavian CURPAŞ: Aţi lucrat în Haiti pentru un post de radio care avea nevoie de un jurnalist francez. Aţi lucrat pe teren sau în studio?

Laurence LEMOINE: Radui Vision 2000 din Port-au-Prince era în căutarea unui jurnalist francez pentru a se ocupa de informarea şi instruirea jurnaliştilor lor. Când am ajuns acolo, am realizat cât noroc am avut să mă nasc într-o ţară liberă, în care poţi avea tot ce-ţi doreşti. Am rămas să lucrez pe teren şi în studio, timp de un an. Nu era uşor, dar am învăţat multe în fiecare zi. Haiti e o ţară fascinantă ce mi-a rămas în suflet. Sunt recunoscătoare acestei ţări, pentru că acolo l-am întâlnit pe soţul meu. El a venit la Port-au-Prince în vacanţă, pentru o săptămână, cu un prieten, diplomat, şi este acum tatăl fetiţei mele de 11 ani, Anouck, şi al fiului meu, Alvaro, de 8 ani. El este avocat de afaceri, astfel că am trăit împreună la Londra, Paris, Valencia (Spania), locul său de baştină, Banjul (Gambia în Africa de Vest) şi Lisabona (Portugalia). În Gambia (o ţară mică şi foarte agreabilă, frumoasă, pentru un prim contact cu Africa) l-am născut pe fiul meu, într-un spital public. Aceasta a fost alegerea mea, deoarece monitorizarea mea medicală era realizată de o echipă medicală extraordinară, formată din medici cubanezi. A fost amuzant, pentru că naşterea primului meu copil a avut loc în cel mai modern spital privat din Valencia, cu numeroase aparate şi tehnologii, după care am preferat medicii cubanezi din Banjul, dintr-un spital public, foarte sărac, dar al cărui nume, cel puţin, este elegant: The Royal Hospital Victoria! De fapt, în timpul operaţiei de cezariană, s-a oprit şi curentul. După naşterea celui de-al doilea copil, am început să editez şi să public ghiduri turistice. Primul a fost despre Gambia, câteva despre Spania şi ultimul despre Saint-Gervais Mont Blanc, Franţa.

Octavian CURPAŞ: De ce Saint Gervais?

Laurence LEMOINE: Saint Gervais Mont Blanc este un loc magnific pentru vacanţe, pentru schi sau drumeţii. Ştiam acest oraş, pentru că am fost acolo de multe ori atunci când lucram ca journalist, la Radio Mont Blanc. Să fac un ghid turistic pentru acest loc a fost un bun motiv să mă reîntorc aici.

Octavian CURPAŞ: Unde locuiţi acum şi cu ce vă ocupaţi?

Laurence LEMOINE: În prezent, trăiesc în Spania, la Valencia, un oraş frumos, de pe Marea Mediterană. Lucrez cu compania americană Reliv. Ea produce şi vinde suplimente alimentare naturale. Am fost interesată de aceste produse atunci când într-o zi am văzut-o pe mama mea că le ia. Am fost întotdeauna interesată de nutriţie şi sănătate. În Europa, mulţi oameni iau suplimente, deoarece acestea le îmbunătăţesc, realmente, sănătatea. Şi noi ne confruntăm cu o gravă criză sanitară aici. Hrana noastră de astăzi nu are suficiente vitamine şi fitonutrienţi, privându-ne organismul de substanţe nutritive esenţiale, înlocuindu-le cu produse alimentare transformate genetic sau chimicale, iar noi devenim vulnerabili la oboseală, alergii şi cu tot felul de boli sau disfuncţionalităţi. Noi ştim acum că suplimentele alimentare pot umple acest gol nutritiv. Vara trecută, am participat la Conferinţa internaţională de la St. Louis (Missouri, SUA), unde l-am întâlnit pe fondatorul Robert Montgomery. Graţie produselor sale i-am ajutat pe mulţi dintre prietenii mei sau membri de familie în a-şi rezolva problemele de sănătate. Bineînţeles, şi eu iau aceste suplimente, chiar dacă nu am acuzat niciodată probleme de sănătate. Dar, datorită lor mă simt şi mai bine. Am mai multă energie, o capacitate de concentrare mult mai mare şi un somn mai bun. Sunt norocoasă că lucrez pentru această companie, pentru că pot ajuta oamenii şi mă pot ocupa şi de copiii mei.

Octavian CURPAŞ: Nu v-aţi gândit să vă mutaţi în Statele Unite?

Laurence LEMOINE: Mi-ar plăcea să locuiesc în Statele Unite, pentru că am fost acolo de multe ori, dar niciodată sufficient şi pentru că am o relaţie specială cu America. Consider că pot cunoaşte o ţară şi cultura sa, dacă locuiesc acolo cel puţin un an. Sperăm că într-o zi vom avea această şansă.

Octavian CURPAŞ: Ce ştiţi despre România? În călătoriile făcute aţi întâlnit români?

Laurence LEMOINE: Soţul meu lucrează acum în România, la un proiect de turbină eoliană în munţi. Lui îi place România. Singura mea legătură cu România a fost o tânără care mă ajuta cu treburile casei atunci când am locuit în Portugalia şi cu care m-am împrietenit un pic. Aş vrea să pot merge în România cu soţul meu în acest an, pentru că el nu încetează să-mi spună că merită vizitată.

Octavian CURPAŞ: Ce hobby-uri aveţi?

Laurence LEMOINE: Mai întâi de toate, îmi place să călătoresc! De asemenea, îmi place să fiu alături de prieteni şi de familie. Îmi place sportul: squash, schiul, alpinismul, tenisul. Odată, am urcat pe Mont Blanc pe schiuri, mi-a luat opt ore să ajung în vârf şi şase ore să cobor. A fost fantastic!

Octavian CURPAŞ: Care sunt planurile dumneavoastră pentru viitorul apropiat?

Laurence LEMOINE: Mă ocup de dezvoltarea Reliv-ului aici, în Spania, şi am început o carte despre nutriţie şi sănătate, care urmează să fie publicată în Franţa.

(Octavian D. CURPAŞ, Phoenix, Arizona – SUA)

_______________________________________________________________________________

Interview with Laurence Lemoine – The Journalist Who Represented France at the Bicentennial of the Statue of Liberty

Laurence Lemoine was born in Paris, France in 1969. When she was 12 years old she wanted to become a journalist. At the age of 16, she came to New York to the bicentennial of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. She represented French youth at the event because she had won a contest organized by the American Embassy in Paris. Years later her dream of becoming a journalist came true.  She studied Political Science in Paris, speaks 4 languages, and has a deep interest in major world issues. Laurence has traveled all over the globe, working at times for newspapers, radio, and TV stations. From the Middle East to Africa where she interviewed Yasser Arafat, to Central America where she worked for a radio station, Laurence Lemoine has covered all areas of journalism and communications.

Octavian CURPAS: You were born in Paris. Can you tell me a little bit about your family?

Laurence LEMOINE: I’ m the youngest (with a twin brother) of a Christian family of 6 kids. I received a very strict education, but my parents gave us the best to be happy in life: love, self confidence, the ability to adapt, and independence.

Octavian CURPAS: What lead you to become interested in journalism? What sparked your interests in this profession? Was there someone in your life at the time that inspired you to become interested in journalism?

Laurence LEMOINE: When I was a pre-teen in the 80’s, the news was all about the Middle East (Lebanon in ‘82 with the invasion of Israelis, the Palestinian conflict with hostages, hijacking and so on). It was then that I started to read newspapers and listen to the radio station.  I was fascinated with all these issues and wanted to understand something that in fact was impossible to understand. I became interested in journalism to know and discover the world and to touch reality. I wanted to experience live what happens in the world. It was clear and natural that I would be a journalist. Then I started to prepare myself. For example, when I was 15 or 16, I recorded news broadcasts from the 24-hour radio station, France-Info, in my room. I would write it all down on a paper and say it with a professional tone.  A few years later, I would wake up lots of people with this special tone of news and interview!  Also, I was very interested in the politics and economy of France and the world.

Octavian CURPAS: Do you consider yourself fortunate?

Laurence LEMOINE: I have to say that, in general, I have been very lucky in my life, not only because I was born in a beautiful and peaceful country (France) and in a good family, but also because sometimes I was in the right place at the right moment (I use to say that „luck” is like tomatoes&; we need to cultivate it!).  I wanted to be a journalist because, for me, it was a way to live many lives at the same time!  Speaking about others and making reports about other countries or people, was a way for me to learn a lot!  Also, it was a way to have a sort of power because what we say and report, and the manner we do it in, is important and can influence people.  That is why it is also a big responsibility and a very serious profession.

Octavian CURPAS: In 1986, you won a contest for the bicentennial of the Statue of Liberty in New York. Why did you win the contest? Was it your poem? Was it how you read your poem? Was it something else or a combination of these things?

Laurence LEMOINE: One of the great moments of my life was in 1986 when I represented the French youth in New York for the re-opening of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. I was there because I won a contest, thanks to my father. He helped me a lot with a poem about Liberty and I’m still very grateful. It was so exciting for me! I met numerous personalities in the US, and I was a VIP for 15 days. I was only 16 years old at that time.  Reading the poem in front of many TV cameras and photographers was incredible!  I was not shy.  I could read the poem easily. This event (a major event in my life) allowed me to meet journalists and to appear on TV and radio stations in both countries.

Octavian CURPAS: How did that event further influence your decision to become a journalist?

Laurence LEMOINE: One year later, I spent one week at the first French radio station, RTL, for training with all the journalists and editors. I saw everything about news and journalism during this week, and more than ever, it was evident to me I would be a journalist, but I was still too young to start.

Octavian CURPAS: Tell me about the skills and natural abilities you had prior to pursuing journalism that helped you in your career as a journalist.

Laurence LEMOINE: As far as skills, I would say CURIOSITY, in the broad sense of the word.  In my case, my friends and family always say I have the „cancer of curiosity”!  A journalist needs to be OPEN and KEEN on understanding and explaining anything and everything.  One cannot be shy but must dare to ask questions that can embarrass people, especially politicians!  I was famous for this kind of interview and people loved it. Often there were fights of words between me and the political representatives.

Octavian CURPAS: When you were in Lebanon, were you planning to return to Paris for a Master’s in journalism?

Laurence LEMOINE: Lebanon was my first real experience as a journalist. I was very young then and a bit of a novice.  It was during the war with Syria.  The father of the actual dictator, Haffez Al Assad, was trying to kill Lebanese Christians.  As a young French girl, the „show” was incredible, but I learned a lot about human beings and their capacity to be good or bad and to adapt to extreme situations. It was better than having lessons at the university for me because it  was real and concrete. I’ve been lucky because I met General Michel Naim Aoun, who was prime minister at that moment. I had an interview that made me famous because what he said was a bit embarrassing for France, and Francois Mitterrand (the French president at the time) had to answer.  Journalists all over the world talked about this interview of mine!  A few months later, I went to Tunis where the headquarters of the PLO were with Yasser Arafat.

Octavian CURPAS: I would like to know more about your two hour interview with Yasser Arafat in Tunis. What year was that?

Laurence LEMOINE: I was fascinated by this man and I wanted to conduct an interview. I spent two hours with him during one evening.  For security purpose, the PLO did not tell me, „See you at this address at this time.” I had to stay in my hotel.  They came to pick me up, banded my eyes and took me to an undisclosed office location.  Once inside, they removed the banding so I could see. It was quite exotic for me! This was an interesting time in 1990, when he started to leave terrorism for being a man of the state and having direct contacts with the Israelis.  I asked him lots of question, and at the end, he joked and asked me if I wanted to marry him!   In the French media, my interview was not very successful, but I enjoyed my trip in Tunis, the meeting with Arafat, the many hours I spent with his colleagues, and talking about that major conflict.

Octavian CURPAS: In one of our conversations you mentioned that you worked for „Mont Blanc Radio”, near Geneva for six years. Also, during that time, you were working for a TV station called „Channel C” doing political interviews. 

Laurence LEMOINE: I met a very famous and brilliant journalist in Paris, Jean Pierre Elkabbach. He is in France like Larry King is in the U.S.  I asked him how to plan my career as a journalist. He told me to first go outside of Paris to provinces to learn more about everything and get mature.  He explained to me that it is the best school for a young journalist and it’s true!  So I went to Haute Savoie (the high mountain „Mont Blanc” is near Chamonix and Geneva) and started journalism for a private radio station.  I also had a monthly show on TV Channel “C” with interviews of politicians and famous people, but only about their private life.  The show had high ratings.  After that, I decided to leave France again.  I love France (fantastic country), but living in different countries gave me the possibility to view things from different perspectives.

Octavian CURPAS: You worked in Haiti at a radio station that needed a French journalist.  Did you work in the field or in the studio?

Laurence LEMOINE: “Radio Vision 2000” from Port Au Prince was looking for a French journalist to handle the news and information and train their journalists. When I arrived there, I realized how lucky we were to be born in a country having freedom and everything we need.  I stayed working in the field and in the studio for one year. It was not easy but I learned a lot every day. The country is still in my heart. I am also grateful to Haiti because it is where I met my husband!  He came to Port of Prince for a week during the holidays at the house of a Canadian diplomatic (the consul) and we met! He is now the father of my 11-year-old daughter, Anouck, and my son Alvaro, who is 8. He is a lawyer in business and we have been living in London, Paris, Valencia (he is from Valencia), Banjul (Gambia in West Africa) and Lisbon, Portugal. In Gambia (a wonderful small country, good for a first contact with Africa), I gave birth to my son in a public hospital!  It was my choice because my follow up was done by a fantastic team of Cuban doctors present for the operation. It was funny because the delivery of my first child was in the best private and modern hospital of Valencia with lots of devices and technology.  But, for my son I preferred the one in Banjul with my friends, the Cubans doctors, in a very poor hospital. The electricity went off just after they cut for the C-section. After my second child, I started to edit and publish tourist guides. The first was about the Gambia.  Then I published a few in Spain and the last one about Saint Gervais, in France.

Octavian CURPAS: What are some interesting facts about Saint Gervais? Why would someone want to visit this town?

Laurence LEMOINE: Saint Gervais Mont Blanc is a beautiful site for holidays, skiing or walking. The high mountains give you fantastic views and pure air. This is where the highest mountain in Europe is, Mont Blanc, with a peak of 40,807 meters!  I knew this town because I went there many times when I was journalist in Radio Mont Blanc and Canal C.

Octavian CURPAS: Where do you live right now and what are you currently doing?

Laurence LEMOINE: Currently, I’m living in Spain, in Valencia again. It’s a very beautiful city on the Mediterranean Sea. I’m working with an American company called Reliv (www.reliv.com). They produce and sell excellent food supplements made from a large range of natural ingredients and nutrients.  I saw my mother taking them one day and became interested in their products.  I have always been interested in nutrition and health.  In Europe, a lot of people are taking supplements because they actually improve their health with these nutrients.  We are facing a serious health crisis in Europe.  Our food does not have enough vitamins and phytonutrients.  By depriving our bodies of essential building blocks and replacing them with processed convenience foods, we leave ourselves vulnerable to illness, disease and nagging fatigue. We know now that supplementation can bridge the nutritional gap. These products provide optimal levels of essential nutrients, and Reliv is a high profile company. Last summer I attended the International Conference in St. Louis (Missouri), where I met the founder, Robert Montgomery. Thanks to these products, I have helped many of my friends and family with their health issues.  Of course, I also take these nutrients even though I’ve always been healthy.  But with these supplements, I feel much better.  I have more energy, a greater ability of focusing, and better sleep.  I’m fortunate to work for this company because this job gives me the possibility to help people and to be with my children.

Octavian CURPAS: Have you ever considered moving to the United States?

Laurence LEMOINE: I would love to live in the USA because I have visited a few times but never enough, and I have a special relationship with America.  I consider that I know a country and its culture if I stay at least one year.  Hopefully someday I will have this chance.

Octavian CURPAS: What do you know about Romania?  In your travels, have you encountered any Romanians?

Laurence LEMOINE: My husband is working in Romania now on a wind turbine project in the mountains.  He likes Romania.  My only link with Romania was the  housekeeper I had in Portugal. She was from Romania and became a friend to me.  She helped me tremendously.  I wish I could go there with my husband next year. He keeps telling me that it will be worth it.

Octavian CURPAS: What hobbies do you have?

Laurence LEMOINE: I love to travel and share moments with my friends, and I enjoy being with my two children.  I also enjoy squash, tennis, skiing and mountain climbing. I have climbed Mount Blanc. It took me eight hours to reach the summit and six hours to go down skiing in a totally wild manner. It was fantastic!

Octavian CURPAS:  What are your plans in the near future?

Laurence LEMOINE: I am developing the sales of Reliv here in Spain, and I just started a book about nutrition and health that will be published in France.

(Octavian D. CURPAS , Phoenix, Arizona, USA)

________________________________________________________________________________________

Laurence Lemoine: née pour être journaliste!

Elle est née à Paris, en France en 1969. A l’ âge de 12 ans elle rêve de devenir journaliste. À 16 ans, elle participe à New York au bicentenaire de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. Elle y représente la jeunesse française après avoir gagné un concours organisé par l’ambassade américaine à Paris. Quelques années plus tard son rêve de devenir journaliste s’est réalisé. Son nom est Laurence Lemoine. Elle a étudié sciences politiques à Paris VIII, parle quatre langues, et a un intérêt profond pour les grands problèmes mondiaux. Laurence a voyagé dans de nombreux pays où elle a vécu, travaillant aussi bien dans la presse écrite qu’à la radio ou à la télévision. Du Moyen-Orient à l’Afrique où elle a interviewé Yasser Arafat, aux Caraïbes où elle a travaillé pour une station de radio, Laurence Lemoine a couvert tous les domaines du journalisme et de la communication.

Question: Vous êtes née à Paris. Pouvez-vous m’en dire un peu plus sur votre famille?

Réponse: Je suis la plus jeune (avec un frère jumeau) d’une famille chrétienne de 6 enfants. J’ai reçu une éducation très stricte, mais mes parents nous ont donné le meilleur pour être heureux dans la vie: l’amour, la confiance en soi, la capacité de s’adapter, et l’indépendance.

Q: Qu’est ce qui vous a amenée à vous intéresser au journalisme? Qu’est ce qui a déclenché votre intérêt dans ce métier? Y a-t-il quelqu’un dans votre vie à l’époque qui vous a inspiré pour devenir journaliste?

R: Quand j’étais pré-ado dans les années 80, aux infos, on ne parlait que du Moyen-Orient (Liban, en 82 avec l’invasion des Israéliens, le conflit israélo-palestinien avec des prises d’otages, les détournements d’ avion, l’Iran en 81, etc). C’est à ce moment là que j’ai commencé à lire les journaux et écouter la radio. J’étais fascinée par toutes ces questions et voulais comprendre quelque chose ( ce qui est en fait impossible!). Je voulais être journaliste pour connaître et découvrir le monde et toucher moi même la réalité, sans intermédiaire entre l’ événement et moi. Je voulais faire l’expérience de vivre ce qui se passe dans le monde. Il était clair et naturel que je devais être journaliste. Puis j’ai commencé à me préparer. Par exemple, quand j’avais 15 ou 16 ans, j’enregistrais des bulletins entiers d’information de France-Info, dans ma chambre, j’écrivais tout cela sur un papier pour ensuite le dire avec un ton professionnel. Quelques années plus tard, sur les ondes, je réveillais du monde avec mes infos et mes interviews!

Q: Vous considérez-vous chanceuse?

R: Je dois dire qu’en général, j’ai été très chanceuse dans ma vie, non seulement parce que je suis née dans un pays magnifique et paisible (France) et dans une bonne famille, mais aussi parce que parfois, j’ai été au bon endroit au bon moment : d’ ailleurs, je dis souvent que la «chance» c’est, comme les tomates ça se cultive!. Je voulais être journaliste, car, pour moi, c’était une façon de vivre plusieurs vies en même temps! Faire des reportages sur d’autres pays ou personnes, était aussi une façon d’apprendre beaucoup! C’est également, une sorte de pouvoir, car ce que nous disons et rapportons et la manière dont nous le faisons, est important et peut influencer les gens. C’est pour cela que c’est aussi une grande responsabilité et une profession très sérieuse.

Q: En 1986, vous avez gagné un concours pour le bicentenaire de la Statue de la Liberté à New York. Pourquoi avez-vous gagné le concours? Comment cela s’est-il passé?

R: Un des grands moments de ma vie a été en 1986 quand j’ai représenté la jeunesse française à New York pour la réouverture de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. J’étais là parce que j’ai gagné un concours, grâce à mon père. Il m’a aidée à rédiger un très beau poème sur la liberté et je lui en suis toujours très reconnaissante. C’était tellement incroyable pour moi! J’ai rencontré de nombreuses personnalités aux Etats-Unis, et j’ai été un VIP pendant 15 jours. Je n’avais que 16 ans à cette époque. La Lecture du poème devant les caméras de télévision et les photographes s’est fait sans problème, heureusement que je ne suis pas timide!

Q: Comment cet événement a-t-il influencé votre décision de devenir journaliste?

R: Un an plus tard, j’ai passé une semaine à la station de radio française, RTL, avec tous les journalistes et les reporters. J’ai tout vu à propos des infos et du journalisme au cours de cette semaine, et plus que jamais, il était évident pour moi que je serais journaliste, mais j’étais encore trop jeune pour commencer!

Q: Parlez-moi des compétences et des aptitudes naturelles qui sont nécessaires pour être journaliste…

R: En ce qui concerne les compétences, je dirais la curiosité, dans le sens large du mot. Dans mon cas, mes amis et ma famille disaient toujours que j’avais le «cancer de la curiosité”! Un journaliste doit être ouvert et désireux de comprendre et d’expliquer tout. On ne peut pas être timide et il faut oser poser des questions qui peuvent embarrasser les gens, surtout les politiciens! J’étais connue à une certaine époque pour faire des interviews musclées! Souvent c’était comme un combat de mots entre mes interviewés et moi.

Q: Quand vous étiez au Liban, aviez-vous l’intention de retourner à Paris pour un Master en journalisme?

R: Le Liban a été ma première véritable expérience en tant que journaliste. J’étais très jeune alors (20 ans), et un peu novice. C’était pendant la guerre avec la Syrie (« la guerre de Libération »),le père du dictateur actuel, Haffez Al Assad, voulait en finir avec les chrétiens Libanais. Pour moi, le «spectacle» était incroyable, mais j’ai appris beaucoup de choses sur les êtres humains et leur capacité à être bon ou mauvais et à s’adapter à des situations extrêmes. C’était mieux que d’aller à l’université pour moi parce que c’était la vie réelle et concrète. J’ai eu de la chance parce que j’ai rencontré le général Michel Aoun, qui était premier ministre à ce moment. J’ai eu un entretien qui m’a donné une certaine notoriété parce que, ce qu’il a dit était un peu embarrassant pour laFrance, et François Mitterrand (le Président français à l’époque) a dû réagir. Les journalistes du monde entier ont parlé de cette interview! Quelques mois plus tard, conseillée par mon confrère et ami Christian Malard (France3/CNN), je suis partie àTunis, au siège de l’ OLP interviewer Yasser Arafat.

Q: Comment se sont passées ces deux heures d’entrevue avec Yasser Arafat à Tunis. En quelle année était-ce?

R: J’étais fascinée par cet homme et je voulais faire une interview. J’ai passé deux heures avec lui en pleine nuit.. Pour des raisons de sécurité, l’OLP ne m’a pas dit, “Rendez-vous à telle adresse à telle heure”. J’ai dû rester dans mon hôtel et, plusieurs de ses collaborateurs sont venus me chercher, m’ont bandé les yeux et m’ont emmenée dans une maison. Une fois sur place bien sûr, j’ai pu enlever le bandeau!. Je dois dire que c était assez exotique pour moi! Ce fut un moment très intéressant, en 1990, quand Yasser Arafat a commencé à ne plus être un terroriste pour être un homme d’Etat, ayant des contacts directs mais secrets avec les Israéliens. Je lui ai posé beaucoup de questions, et à la fin, il a plaisanté et m’a demandé si je voulais l’épouser ! Dans les médias français, cet interview n’a pas été un grand succès, mais j’ai apprécié mon séjour àTunis, la rencontre avec Arafat,et les nombreuses heures que j’ai passées avec ses conseillers à parler de ce conflit majeur.

Q: Dans une de nos conversations, vous avez mentionné que vous avez travaillé pour ” Radio Mont-Blanc “, près de Genève pendant six ans. Aussi, pendant ce temps, vous travailliez pour une télévision, (Canal C) faisant des interviews politiques.

R: J’ai rencontré un journaliste français très connu, (Jean-Pierre Elkabbach) pour lui demander comment planifier ma carrière en tant que journaliste. Il m’a dit d’aller d’abord en dehors de Paris, en province, pour apprendre et devenir un peu plus mature (je n’avais que 21 ans). Il m’a expliqué que c’était la meilleure école pour une jeune journaliste et c’est vrai ! Je suis donc allée en Haute-Savoie (près deChamonixet Genève) et ai commencé à Radio Mont Blanc. J’avais aussi une émission mensuelle sur la chaîne de télévision «Canal C» avec des interviews de politiciens ou de gens célèbres, mais seulement sur leur vie privée. Après cela, j’ai décidé de quitter laFranceà nouveau. J’aime laFrance(pays fantastique), mais vivre dans différents pays me donne la possibilité de voir les choses sous des angles différents et de m’enrichir culturellement.

Q: Vous avez travaillé en Haïti à une station radio qui avait besoin d’un journaliste français. Avez-vous travaillé sur le terrain ou en studio?

R: “Radio Vision” 2000 de Port-au-Prince était à la recherche d’un journaliste français pour s’ occuper de l’ information et de la formation de leurs journalistes. Quand je suis arrivé là-bas, j’ai réalisé à quel point nous étions chanceux d’être né dans un pays libre où l’ on a tout ce que l’ on veut. Je suis resté travailler sur le terrain et en studio pendant un an. Ce n’était pas facile, mais j’ai beaucoup appris chaque jour.Haitiest un pays fascinant et est toujours dans mon coeur. Je suis également reconnaissante à Haïti car c’est là que j’ai rencontré mon mari ! Il est venu à Port au Prince pendant une semaine pour des vacances chez un ami diplomate. Il est maintenant le père de ma fille de 11 ans, Anouck, et mon fils, Alvaro, 8 ans. Il est un avocat d’affaires et nous avons vécu à Londres, Paris, Valencia (Espagne) dont il est originaire, Banjul (Gambie en Afrique de l’Ouest) et à Lisbonne, au Portugal. En Gambie (un petit pays très agréable, bien pour un premier contact avec l’Afrique), j’ai donné naissance à mon fils dans un hôpital public! C’était mon choix parce que mon suivi médical était effectué par une équipe fantastique de médecins Cubains présents pour la coopération. C’était drôle parce que la naissance de mon premier enfant a eu lieu dans le meilleur hôpital privé et moderne deValencia, avec beaucoup d’ appareils et de technologies, mais, j’ai préféré celui deBanjulavec les médecins Cubains, dans un hôpital publique très pauvre mais dont le nom au moins est élégant: The Royal HospitalVictoria! D’ailleurs, en pleine césarienne, l’ électricité est parti!. Après la naissance de mon deuxième enfant, j’ai commencé à éditer et publier des guides touristiques. Le premier était sur la Gambie, ensuite, j’en ai publié quelques-uns en Espagne, et le dernier sur Saint-Gervais Mont Blanc, enFrance.

Q: Pourquoi Saint-Gervais?

R: Saint GervaisMont Blancest un site ma-gni-fique pour les vacances, pour le ski ou la randonnée. Je connaissais cette ville parce que je suis allé plusieurs fois quand j’étais journaliste à Radio Mont-Blanc. Faire un guide touristique était aussi pour moi un bon prétexte pour y retourner!

Q: Où habitez-vous maintenant et que faites vous actuellement?

R: Actuellement, je vis en Espagne, àValencia, très belle ville située sur la Méditerranée. Je travaille avec l’ entreprise américaine Reliv (www.reliv.com). Elle produit et vend des compléments alimentaires excellents et naturels. C’ est en voyant un jour ma maman les prendre que je me suis intéressée à ces produits. J’ai toujours été intéressée par la nutrition et la santé. EnEurope, beaucoup de gens prennent des suppléments, car ils améliorent réellement leur santé. Nous sommes aussi confrontés à une très grave crise sanitaire en ici. Notre nourriture aujourd’ hui, ne possède pas assez de vitamines et de phytonutriments. En privant notre corps des nutriments essentiels et en les remplaçant par des aliments transformés et chimiques nous devenons vulnérables à la fatigue, aux allergies et à toutes sorte de maladies et dysfonctionements. Nous savons maintenant que les compléments alimentaires peuvent combler ce fossé nutritionnel. Ces produits offrent des niveaux optimaux de nutriments, et Reliv est une entreprise de haut niveau. L’été dernier, j’ai assisté à la Conférence internationale àSaint Louis(Missouri.USA), où j’ai rencontré le fondateur, Robert Montgomery. Grace à ces produits, j’ai aidé beaucoup de mes amis et membres de ma famille à régler leurs problèmes de santé. Bien sûr, je prends aussi ces compléments, même si j’ai toujours été en bonne santé. Mais grâce à eux, je me sens encore mieux. J’ai plus d’énergie, une plus grande capacité de concentration et un meilleur sommeil. J’ai de la chance de travailler pour cette entreprise parce que je peux à la fois aider les gens et m’occuper de mes enfants.

Q: Avez-vous déjà envisagé de déménager aux États-Unis?

R: J’adorerai vivre aux Etats-Unis parce que j’ y suis allé plusieurs fois mais ce n’est jamais assez! Et parce que j’ai une relation spéciale avec l’Amérique…Je considère que je connais un pays et sa culture si je reste au moins un an. Espérons qu’un jour j’aurai cette chance!

Q: Que savez-vous de la Roumanie? Dans vos voyages, avez-vous rencontré des Roumains?

R: Mon mari travaille en Roumanie maintenant sur un projet d’éoliennes dans les montagnes. Il aime la Roumanie. Mon seul lien avec la Roumanie a été la jeune femme qui m’ aidait a la maison quand je vivais auPortugalet qui est devenu un peu une amie. Je voudrais pouvoir aller en Roumanie avec mon mari cette année car il n’arrête pas de me dire que cela vaut la peine!

Q: Quels sont vos hobbies?

R: J’adore voyager avant tout ! j’aime aussi être avec mes amis et ma famille. Coté sport, j’aime le squash, le tennis, le ski et l’alpinisme. Une fois, j’ai fais l’ascension duMont Blancà skis: Il m’a fallu huit heures pour atteindre le sommet et six heures pour redescendre le tout dans un cadre totalement sauvage. C’était fantastique!

Q: Quels sont vos projets dans un avenir proche?

R: Je m’occupe du développement de Reliv ici en Espagne, et je viens de commencé un livre sur la nutrition et la santé qui sera publié enFrance.

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona, USA

_________________________________________________________________________________________

Laurence Lemoine : Una vida de periodista

Nació en París, Francia en 1969. Ya a la edad de 12 sueña con convertirse en un periodista. A los 16 años, participó en Nueva York “All bicentenario” de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Representó a la juventud francesa, después de ganar un concurso organizado por la Embajada de EE.UU, en París. Unos años más tarde, su sueño de convertirse en una periodista, se hizo realidad. Su nombre es Laurence Lemoine. Estudió Ciencias Políticas en París VIII, habla cuatro idiomas y tiene un profundo interés en los asuntos globales. Laurence ha viajado a muchos países donde vivió, trabajando para la prensa impresa, tanto en radio como en televisión. De Oriente Medio a África, donde se entrevistó con Yasser Arafat, pasando por el Caribe, donde trabajó para una emisora de radio, Laurence Lemoine ha cubierto todas las áreas del periodismo y de la comunicación.

Pregunta: Usted nació en París. ¿Puede usted decirme más acerca de su familia?

Respuesta: Yo soy la más joven (con un hermano gemelo), de una familia cristiana de seis hijos. He recibido una educación muy estricta, pero mis padres nos dieron lo mejor para ser feliz en la vida: el amor, la confianza en sí mismo, la capacidad de adaptación y la independencia.

P: ¿Qué le llevó a ese interés por el periodismo? ¿Qué despertó su interés ? ¿Hubo alguien en su vida en ese momento que le inspiró para convertirse en una periodista?

R: Cuando yo era una pre-adolescente en los años 80, las noticias sólo hablaban de Oriente Medio (Líbano en el 82 con la invasión deIsrael; el conflicto Israel/Palestino con bombas, rehenes, secuestros; Irán en el 81, etc.) Fué entonces, cuando empecé a leer los periódicos y escuchar la radio. Yo estaba fascinada por todos estos temas y quería entender algo (cosa en realidad imposible). Yo quería ser periodista para conocer y descubrir el mundo y tocar yo misma la realidad, sin intermediarios entre el evento y yo. Yo quería vivir en directo lo que estaba sucediendo en el mundo. Era claro y natural que debía ser periodista. Entonces empecé a prepararme. Por ejemplo, cuando yo tenía 15 o 16 años, grababa los boletines de información general de France-Info en mi habitación, escribía todo esto en un papel y luego lo repetía con el mismo tono profesional. Unos años más tarde, despertaba bastante gente con mis noticias y entrevistas!

P: ¿Se considera afortunada?

R: Debo decir que en general fuí muy afortunada en mi vida, no sólo porque nací en un país hermoso y tranquilo (Francia) y una buena familia, sino porque también yo estaba en el lugar correcto en el momento adecuado, pero a menudo digo que “la suerte” es,comolos tomates, se cultiva !. Yo quería ser periodista, porque para mí era una manera de vivir varias vidas a la vez! Informar sobre otros países o personas, es para mí una manera de aprender un montón! También es una especie de poder, porque lo que decimos y la forma en la cual lo hacemos, es importante y puede influir en la gente. Es por eso que también es una gran responsabilidad y una profesión seria.

P: En 1986 ganó un concurso para el Bicentenario de la Estatua de la Libertad en Nueva York. ¿Cómo fué?

R: Uno de los mejores momentos de mi vida fue en 1986 cuando representé a la juventud francesa en Nueva York para la reapertura de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Yo estaba allí porque gané un concurso, gracias a mi padre. Me ayudó mucho redactando un hermoso poema sobre la libertad y aún, hoy en día, le estoy muy agradecida. Fué increíble para mí ! Conocí a muchas personalidades en ese país y yo era una VIP ! Sólo tenía 16 años en ese momento!. La lecturadelpoema frente a las cámaras de televisión y fotógrafos fué fácil , afortunadamente yo no soy tímida !

P: ¿Cómo este evento influyó en su decisión de convertirse en una periodista?

R: Un año más tarde, pasé una semana en la estación de radio RTL , con todos los periodistas y reporteros. Ví todo sobre las noticias y el periodismo durante esa semana, y más que nunca, estaba claro para mí que sería periodista, pero aún era demasiado joven para empezar !

P: Háblame de las habilidades y aptitudes naturales necesarias para ser un periodista …

R: En cuanto a las habilidades, yo diría la curiosidad, en el más amplio sentido de la palabra. En mi caso, mis amigos y mi familia siempre me decían que tenía el “cáncer de la curiosidad” ! El periodista debe estar abierto y dispuesto a comprender y explicar todo. No podemos ser tímidos, debemos atrevernos a hacer preguntas que pueden avergonzar a la gente, especialmente a los políticos ! Yo era conocida en ese momento por hacer entrevistas XXXXXXX! A menudo, eracomouna batalla de palabras entre mis entrevistados y yo.

P: Cuando usted estaba en el Líbano, tenía la intención de regresar a París para un Master en Periodismo?

R: Líbano fue mi primera experienciacomoperiodista. Yo era muy joven (20 años), y un poco novata. Fue durante la guerra con Siria (la “Guerra de Liberación”). El padredelactual dictador, Haffez Al Assad quería matar a los cristianos Libaneses.Paramí, el “espectáculo” fue increíble, pero he aprendido mucho sobre la gente y su capacidad para ser bueno o malo y para adaptarse a situaciones extremas. Era mejor que ir a la universidad , porque era la vida real y concreta. Tuve suerte porque conocí al General Michel Aoun, Primer Ministro en ese momento. Esa entrevista me dió una cierta notoriedad ya que lo que dijo fué un poco embarazoso para Francia y François Mitterrand (el Presidente Francés en ese momento) tuvo que reaccionar oficialmente. Periodistas de todo el mundo hablaron de esa entrevista ! Unos meses más tarde, aconsejado por mi colega y amigo cristiano Malard (Francia 3/CNN), me fui a Túnez, la sede de la OLP para entrevistar a Yasser Arafat.

P: ¿Cómo fue la entrevista, de dos horas, con Yasser Arafat en Túnez. ¿En qué año fue?

R: “Yo estaba fascinada por ese hombre y quería entrevistarle. Pasé dos horas con él en plena noche. … Por razones de seguridad, la OLP no decía “Nos vemos en tal sitio a tal hora.” Tuve que quedarme en mi hotel y varios de sus colegas vinieron a por mí, y con los ojos vendados me llevaron a una casa. Una vez allí, por supuesto, me quitaron lavendade los ojos. Debo decir que fué muy exótico para mí ! Fue un momento muy interesante en 1990, cuando Yasser Arafat comenzó a dejar de ser un terrorista para ser un hombre de estado, teniendo contactos directos pero secretos con los Israelies. Le hice muchas preguntas, y al final, él bromeó y me preguntó si quería casarme con el! En la prensa francesa, esa entrevista tuvo mucho éxito, pero yo disfruté de mi estancia en Túnez, la reunión con Arafat, y las muchas horas que pasé con sus consejeros para hablar sobre ese conflicto tan importante.

P: En una de nuestras conversaciones, usted ha mencionado que trabajaba para “Radio Mont Blanc”, cerca de Ginebra durante seis años. Además, durante ese tiempo, usted trabajó para una televisión (Canal C) haciendo entrevistas políticas.

R: Me encontré con un periodista francés bien conocido (Jean-Pierre Elkabbach) para preguntarle cómo planear mi carrera como periodista. Él me dijo que primero, tenía que salir de París, trabajar en provincia para aprender y ser un poco más madura (tenía 21 años de edad). Explicó que eso era la mejor escuela para una joven periodista, y es verdad ! Así que me fuí a la Alta Saboya (cerca deChamonixy Ginebra) y comencé en la Radio Mont Blanc. También tuve un programa mensual en la televisión “Canal C”, con entrevistas a políticos y personajes famosos, pero sólo para hablar de su vida privada. Después de eso me decidí a salir de Francia de nuevo. Me encanta Francia pero vivir en diferentes países me ha dado la posibilidad de ver las cosas desde diferentes ángulos y enriquecerme culturalmente.

P: Usted ha trabajado en Haití, en una estación de radio que necesitaba un periodista francés. ¿Ha trabajado sobre el l terreno o en el estudio?

R:. “Radio Vision 2000″ de Port-au-Prince estaba buscando a una periodista francesa para encargarse de la información y de la formación de sus periodistas Cuando llegué allí, me dí aún mas cuenta, si cabe, la suerte de haber nacido en un país libre donde uno tiene todo lo que quiere. Trabajé sobre el terreno y en el estudio durante un año. No fue fácil, pero aprendí mucho cada día. Haití es un país fascinante y siempre está en mi corazón. También estoy agradecida a Haití porque es donde conocí a mi marido ! Llegó a Puerto Príncipe para una semana de vacaciones a casa de un amigo diplomático. Ahora es el padre de mi hija de 11 años, Anouck, y de mi hijo Álvaro de 8. Es abogado de negocios y hemos vivido en Londres,París,Valencia(donde nació),Banjul(Gambia África del Oeste) y enLisboa,Portugal. EnGambia, un país pequeño, muy bonito y bueno para un primer contacto con África), dí a luz a mi hijo en un hospital público. Fue mi elección, porque la atención médica fué realizada por un excelente equipo de médicos cubanos . Fue gracioso porque el nacimiento de mi hija, se llevó a cabo en el mejor hospital privado y moderno deValencia, con la mejor tecnologia, pero preferí el de Banju,l con los médicos cubanos en ese hospital público muy pobre, pero al menos, con nombre elegante: El Royal Victoria Hospital ! En medio de la cesárea, se fue la electricidad !. Después del nacimiento de mi segundo hijo empecé a editar y publicar guías turísticas. La primera fue sobreGambia, después , publiqué algunas en España, y la última sobre Saint-Gervais Mont Blanc, Francia.

P: ¿Por qué Saint-Gervais?

R: Saint GervaisMont Blances un sitio mag-ní-fi-co para las vacaciones, para el esquí o el senderismo. Conocía esa ciudad porque había estado varias veces cuando era periodista en Radio Mont Blanc. Hacer una guía de turismo también fue para mí una buena excusa para volver!

P: ¿Dónde vive usted ahora y qué van a hacer ahora?

R: Actualmente, vivo en España, enValencia, una hermosa ciudad en el Mediterráneo. Trabajo con la empresa Americana Relìv (www.reliv.com). Produce y vende suplementos alimentarios naturales excelentes. Un día ví a mi mamá tomar esos batidos y me interesaron esos productos. Siempre me han interesado los temas de nutrición y salud. En Europa, muchas personas toman suplementos porque realmente mejoran la salud. También hacemos frente a una crisis de salud muy seria en Europa. Nuestra comida de hoy, no tiene suficientes vitaminas y fitonutrientes. Al privar a nuestro cuerpo de nutrientes esenciales sustituyéndolos por alimentos procesados y productos químicos, somos vulnerables a la fatiga, alergias y todo tipo de enfermedades y disfunciones. Ahora sabemos que los suplementos dietéticos puedencolmaresta brecha nutricional. Estos productos proporcionan niveles óptimos de nutrientes, y Reliv es una empresa a un alto nivel. El verano pasado, asistí a la Conferencia Internacional enSt. Louis(Estados Unidos.Missouri.) y me encontré al fundador, Robert Montgomery. Gracias a estos productos, ayudé a muchos de mis amigos y miembros de mi familia a resolver sus problemas de salud. Por supuesto, también tomo estos productos, aunque siempre he gozado de una muy buena salud. Pero gracias a ellos, me siento mucho mejor. Tengo más energía, mayor concentración y duermo mejor. Tengo la suerte de trabajar en esta empresa ya que puedo ayudar a la gente y también cuidar de mis hijos.

P: ¿Has pensado en mudarse a los Estados Unidos?

R: Me encantaría vivir en los EE.UU. porque fuí allí varias veces, pero nunca fué suficiente ! y tengo una relación especial con ese país … Creo que conozco un país y su cultura, si me quedo por lo menos un año. Espero que un día tenga la oportunidad!

P: ¿Qué sabe usted acerca de Rumania? En sus viajes, ¿se ha encontrado con muchos rumanos?

R: Mi esposo trabaja ahora enRumaniaen un proyecto de aerogeneradores, en las montañas. Le gusta mucho ese país. Mi única conexión con Rumanía fue la joven que me ayudaba en casa cuando vivía enPortugaly se convirtió en una amiga. Me gustaría poder ir aRumaniaeste año con mi esposo porque dice que vale la pena!

P: ¿Cuáles son tus hobbies?

R: Me encanta viajar ! También me encanta estar con mis amigos y familiares. En cuanto a los deportes, me gusta el squash, tenis, esquí y el alpinismo. Una vez subí hasta la cumbredelMont Blanccon esquís: fueron ocho horas para llegar a la cima y 6 horas para bajar, todo ello en un paisaje totalmente salvaje . ¡Fue fantástico!

P: ¿Cuáles son sus planes en un futuro próximo?

R: Me ocupodeldesarrollo de Reliv, aquí en España, y acabo de empezar un libro sobre nutrición y salud que se publicará en Francia.

Entrevista realizada por Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona, USA