Pompierii maramureșeni au intervenit la 3 situații de urgență în intervalul 01-02.08.2020.
Sâmbătă, 01.08., la Poienile de Sub Munte, două echipaje de pompieri din cadrul Secției Vișeu de Sus, alături de pompierii voluntari din localitate, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un șopron cu fân. Focul a distrus anexa gospodărească și circa 5 tone de fân.
Duminică, 02.08., pompierii băimăreni au intervenit pe strada Hortensiei din municipiul Baia Mare, unde un corp de iluminat stradal a luat foc. În urma incendiului a ars corpul de iluminat și s-a degradat 40 % dintr-un autoturism aflat în apropiere.
Tot duminică, pompierii din Borșa au lichidat un incendiu izbucnit la o bucătărie de vară. Focul a distrus anexa gospodărească pe o suprafață de circa 24 de metri pătrați alături de diverse bunuri.