Duminică, 05 octombrie a.c., începând cu ora 15.00, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare, s-a desfăşurat meciul de handbal masculin dintre H.C.M. „ Minaur” şi „Dinamo” Bucureşti. Pe timpul desfăşurării partidei de handbal masculin, jandarmii maramureşeni au aplicat măsurile legale în cazul unui bărbat care a încălcat legislaţia în vigoare referitoare la prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Astfel, A. R. de 46 ani, din Baia Mare, a provocat scandal şi a încercat să agreseze un alt spectator, pe fondul unor discuţii contradictorii referitoare la modul de arbitraj al brigăzii de arbitri aflate pe terenul de joc.
În acest caz, jandarmii au procedat la legitimarea persoanei, fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei şi una complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de acest gen pe o perioadă de 12 luni, conform art. 22 lit. d din Legea 4/2008 completată de Legea 10/ 2012, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive.