AcasăActualitatePoliticÎntărâtă-i, Drace! Apar primele disensiuni majore în cadrul PDL. Se cere...

Întărâtă-i, Drace! Apar primele disensiuni majore în cadrul PDL. Se cere plecarea lui Boc!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine necesitatea intervenţiei Guvernului în dialogul social, avertizând că, „la limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier”, iar „timp nu e foarte mult”. Cristian Preda apreciază că reacţia de luni a premierului şi a purtătorului de cuvânt al PDL pe tema protestelor din ultimele zile este insuficientă.

„Cred că partidul trebuia să mandateze în mod clar guvernul să intervină fără întârziere ca mediator social şi să solicite preşedintelui săși asume rolul constituţional de mediator politic. În absenţa unor solicitări explicite de această natură, opinia publică poate ajunge să creadă că există doar vocea partidelor de opoziţie care vor demiterea preşedintelui, murmurul străzii şi o vagă dorinţă de discuţie”, consideră Preda. Pentru a porni dialogul, Guvernul ar trebui să fie gata să declare străzii „V-am auzit!” şi „să anunţe imediat un calendar al consultărilor pe care şi le propune”. „În niciun caz nu trebuie să lăsăm în grija partidului ce trebuie să facă guvernul, ca principală forţă executivă”, apreciază Preda. „Ideea că vom dialoga doar pentru a spune aceleaşi lucruri recitate de un an şi jumătate încoace nu ne va duce prea departe. Fără o voce clară şi aptă să nască încredere, există riscul ca în curând până şi pedeliştii să se simtă mai aproape de cererile străzii decât de viziunea propriului guvern”, adaugă europarlamentarul PDL.

Boc va fi obligat să plece

În opinia sa, dacă Emil Boc nu acţionează „prompt şi inteligent, va fi obligat de propriii săi suporteri să plece”, iar inacţiunea premierului „riscă să blocheze orice mediere politică din partea Preşedintelui, indiferent că este vorba despre dialogul societăţii cu statul (în acest caz: guvernul) sau de consultările cu partidele politice”. „La limită, paralizia executivă poate lăsa impresia că regimul e alcătuit doar din jandarmi cu muşchi, nu şi din miniştri cu creier. Timp nu e foarte mult”, avertizează Preda. Duminică, Preda susţinea că „este o linişte nefirească” şi că, luni, „Boc şi compania sunt obligaţi să decidă ceva, o mutare politică semnificativă”. PDL a decis să înceapă un dialog pe trei paliere, Teodor Baconschi fiind însărcinat să se ocupe de structurile civice, Ioan Oltean de structurile sindicale, iar Emil Boc de dialogul cu partidele politice, inclusiv cu opoziţia, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA