AcasăAdministrațieÎNTÂLNIRE DE RANG ÎNALT – Ambasadorul Republicii Belarus, prezent în Maramureș

ÎNTÂLNIRE DE RANG ÎNALT – Ambasadorul Republicii Belarus, prezent în Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎNTÂLNIRE DE RANG ÎNALT  Prefectul Vasile Moldovan, subprefectul Alexandru Cosma, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș au participat ieri, 21 martie a.c., împreună cu  E.S. Andrei  Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus la o întâlnire cu directori ai instituțiilor de cultură din județ, din mediul de afaceri, dar și din alte instituții pe tema relațiilor de colaborare cu regiuni din Belarus.

Din punct de vedere al relațiilor economice, prin cele două birouri vamale din județ au fost realizate, în cursul anului, trecut importuri din Belarus, în valoare de 15,2 milioane lei. Principalele produse importate au fost produse din lemn (placaj de mesteacăn, cherestea de mesteacăn și conifere, lamele din lemn de fag), respectiv plăci de gresie și faianță. La nivelul județului nu sunt înregistrate firme mixte din cele două țări, dar prezența dumneavoastră aici, constituie o garanție pentru promovarea și dezvoltarea de relații economice, dar și de intensificare a schimburilor comerciale”, a menționat prefectul Vasile Moldovan.

Ambasadorul Andrei  Grinkevich a declarat că sunt oportunități de colaborare în domeniul cultural, de promovare a turismului, de schimburi economice și s-a oferit să sprijine relațiile de colaborare între Camera de Comerț și Industrie Maramureș și regiuni din Belarus.

Voi identifica societăți comerciale din Belarus pentru a stabili contacte utile cu firme din Maramureș. La nivel interguvernamental funcționează trei comisii mixte bilaterale între țările noastre, în domeniul economic, al agriculturii și al transportului care au sprijinit încheierea de parteneriate. Pentru a dezvolta relații de colaborare cu instituții și societăți din județul dumneavoastră, am solicitarea de a se transmite la ambasadă date cu privire la domeniul de activitate, respectiv de contact. Aveți sprijinul și implicarea mea personală în găsirea de parteneri de afaceri, de instituții de cultură. În Belarus vor fi organizate, anul acesta, forumuri regionale și aveți oportunitatea de a participa și găsi parteneri din zona Eurasia”, a spus diplomatul belarus.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș, a menționat despre importanța stabilirii de relații culturale, accesul la fonduri structurale care să sprijine activitatea muzeelor, despre colaborare în domeniul turismului ecumenic și identificarea de parteneri pentru colaborare cu Muzeul de Mineralogie și Complexul Astronomic din Baia Mare. De asemenea, a lansat invitația de participare la Academia de Vară a Adunării Regiunilor Europei, care se va desfășura în luna august, în Baia Mare.

Autoritățile maramureșene și ambasadorul Andrei  Grinkevich au convenit să îmbunătățească relațiile de comunicare și de cooperare pentru identificarea de proiecte și inițiative comune care să contribuie la dezvoltarea economică și socială a județului nostru.

 

Informații furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA