Instinctul sexual nu cunoaşte poziţia de „drepţi“ şi nici pe cea de „pe loc repaus“. Deşi este pomenit în regulamentele militare, instinctul sexual le ignoră şi, în plus, face abstracţie de loc, naţionalitate şi grad militar. Aşadar, nimic mai firesc şi mai uman decât faptul că, recent, un foarte respectabil colonel german, excelent profesionist şi tată a patru copii, s-a îndrăgostit de o conaţională pe timpul lungilor luni de misiune NATO în Afganistan. Din clipa în care şi-a recunoscut sentimentele şi a făcut raport să locuiască în aceeaşi cameră cu iubita lui, în trei zile generalul comandant american i-a expediat pe amândoi acasă, în Germania.
Despre gloria vivandierelor de altădată
Încă din timpurile homerice ale amazoanelor, femeile au însoţit, în diferite ipostaze,  armatele formate din soldaţii-masculi luptători: fie purtau haine bărbăteşti şi arme luptând alături de cruciaţi, fie lucrau ca spălătorese sau bucătărese, fie doar pentru susţinerea  moralului, tonusului şi libidoului vajnicilor luptători. Francezii – cine alţii? – au fost cei care au creat încă de la 1650 onorabilitatea statutului femeilor ataşate corpului militar, prin corpul aşa-numitelor „vivandiere“ (de la viande – carne, în franceză, sau vivenda – hrană, în latină). Vivandierele, spre deosebire de „cantiniere“ – care puteau lucra doar în tabere militare –, erau acceptate şi pe câmpul de luptă propriu-zis, pentru aducerea mâncării sau ca infirmiere. Vivandierele au început să dobândească un statut oficial mult mai bine conturat pe timpul războaielor napoleoniene, fiind apoi consfinţit şi printr-o uniformă aparte în armata celui de-al doilea imperiu francez. Marea majoritate a acestor vivandiere erau soţii ale militarilor, dar unele mai tinere se bucurau de o aură romantică, fiind considerate mascotele sau fiice ale regimentului, precum în opera omonimă a lui Donizetti.
În aceeaşi perioadă a mijlocului secolului al XIX-lea, în Statele Unite, femeile au fost acceptate să însoţească trupele pe fronturile Războiului Civil, fie ca soţii, fie ca furnizoare a diferite servicii menajere sau sexuale, ceea ce, inevitabil, a dus la înflorirea prostituţiei şi proliferarea  bolilor venerice aferente. Ca urmare, considerentele de ordin dermato-veneric s-au adăugat celor moral-creştine în a restrânge accesul prostituatelor şi al femeilor, în general, în apropierea sau chiar în mijlocul maselor din ce în ce mai mari de militari concentraţi în tabere sau pe fronturilor Primului Război Mondial. Prin Actul Conscripţiei din 1917 americanii au interzis  prostituţia (adică bordelurile) şi vânzarea alcoolului în vecinătatea taberelor militare de instrucţie. Cu toate temerile morale şi medicale, ei nu s-au putut dispensa de înfiinţarea unui atât de necesar Corp permanent al infirmierelor din trupele terestre şi navale. Imensa nevoie de personal de sprijin specializat, creată de complexitatea din ce în ce mai mare a ducerii operaţiunilor militare din cel de-al Doilea Război Mondial, avea să deschidă însă definitiv porţile instituţiei militare în faţa avalanşei nestăvilite a urmaşelor Evei.

Război fără femei, nu se mai poate…
Aproape toate filmele despre cel de-al Doilea Război Mondial, fie acestea americane  sau sovietice, depun mărturie despre prezenţa, în diferite posturi, a femeilor în uniformă, cu inevitabilele poveşti de dragoste adiacente. Statutul lor era însă diferit. Hitler rezervase femeilor germane doar funcţia de născătoare de copii arieni pentru proliferarea rasei germane, rolul tatălui fiind dedicat îndeobşte bărbaţilor din SS sau şi mai umilitoarea poziţie de sclave sexuale pentru menţinerea voinţei combative a soldaţilor germani. Conform reţetei naziste, sexul a fost militarizat şi ideologizat, fiind redus la o mecanică animalică, uneori violent-bestială, fie şi pentru a descuraja flagelul homosexualităţii din armata germană interbelică, încriminat de articolul 175 al Codului Penal, dar stimulat de practicile spartane din Hitlerjugend şi SS.

Bolşevicii lui Lenin şi Stalin au ideologizat şi ei sexualitatea, acoperind-o cu o ipocrită pudibonderie prin lozincile eliberării femeii de sub corupta şi decadenta morală burgheză, proclamând egalitatea femeii cu bărbatul atât în uzină, cât şi în armată sau politică. Astfel a apărut femeia-bărbat, care, dacă partidul o cerea, putea deveni femeia-comisar, femeia-soldat, femeia-erou-al-muncii-socialiste şi, în sfârşit, mama-eroină. Relaţia bărbat-femeie, dacă nu era strict tovărăşească, trebuia să fie musai principială, indiferent de locul în care aceasta se înfiripa: în pauza şedinţelor comsomoliste, în fabrică sau pe fronturile Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Există însă o tulburătoare scenă ce contrazice clişeul ideologic în filmul Enemy at the Gates ce descrie sălbatic-disperata bătălie pentru Stalingrad, în care doi tineri soldaţi ruşi (interpretaţi de Jude Law şi Rachel Weisz) fac dragoste printre trupurile extenuate şi împuţite ale camarazilor adormiţi în pauza bombardamentelor germane.
În fine, americanii, la fel ca britanicii, au înrolat masiv femei în armatele lor pe funcţii specifice (dactilografe, telefoniste, şoferiţe, administratoare etc.) în cadrul Corpului Femeilor din Trupele Terestre (Women’s Army Corps), dar au distribuit şi prezervative, au difuzat trupelor şi filme documentare educative despre efectele devastatoare ale sifilisului şi gonoreii precum şi metodele de prevenţie, iar după 1944 au tratat infecţiile venerice cu penicilină. Yankeii (cu Richard Gere şi Vanessa Redgrave) sau Strada Hanovra (cu Harrison Ford, Christopher Plummer şi Lesley-Anne Down) sunt doar două dintre multele filme care vorbesc despre faptul că militarii timpurilor moderne nu sunt nişte produse regulamentare obediente aşa cum şi-ar dori generalii şi politicienii, ci bărbaţi şi femei din carne şi oase care-şi cer drepturile.

Pe timpul Războiului Rece, cam în perioada Războiului din Vietnam, în Occident a avut loc şi o Revoluţie Sexuală iniţiată de dr. Ben Kinsey, de festivalul de la Woodstock, de Beatles, de studenţii de la Sorbona şi care a fost resimţită doar de Lumea liberă, deoarece dincolo, în Lumea comunistă, se experimenta Omul nou multilateral dezvoltat. Vetustele şi ipocritele prejudecăţi  sexuale au fost măturate de câmpul de trupuri goale ce ascultau Joan Baez, Janis Joplin şi Jimi Hendrix făcând dragoste şi nu război (Make Love, Not War), la doar câţiva ani după ce Marilyn Monroe le cântase în Coreea soldaţilor americani intraţi în delir. A apărut, în schimb, mai ales prin armatele occidentale (deoarece în cele comuniste funcţiona imbatabil castrarea ideologică de masă), spectrul ameninţător al SIDA şi al extinderii homosexualităţii, cel care va deveni un flagel al fostei falnice Armate Roşii abia după anul 2000, sub forma prostituţiei masculine.

… și nici război fără sex
Abia în anul 2008 a fost relaxată politica sexuală americană în campusurile militare din teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, în sensul că, deşi sunt descurajate, relaţiile sexuale nu mai sunt interzise cu desăvârşire, cu excepţia cuplurilor legal căsătorite, aşa cum era înainte. Această decizie a autorităţilor militare, mediatizată prin cotidianul forţelor armate americane Stars and Stripes, vine după ce multe voci tinere trimise să lupte şi să moară pentru ţara lor clamaseră, sub rezerva anonimatului, evidenta realitate că la acea vârstă tinerii fac sex în mod firesc (detaliu mărunt, care se pare că fusese ignorat de artizanii celei mai perfecţionate maşini de război din lume). În ciuda aparenţelor, nici homosexualii nu o duc prea bine în armata americană, în pofida intervenţiei legislative clintoniene din 1993 în favoarea admiterii lor oficiale în cadrul forţelor armate: practic, ordinul prezidenţial a fost ignorat şi înlocuit printr-o politică de compromis, rezumată prin dictonul Nu spune nimic şi nu pune întrebări! Oricum, situaţia este mai fericită decât cea din armata rusă unde au fost semnalate repetate cazuri de prostituţie masculină ca urmare fie a sărăciei, fie a presiunilor superiorilor.

Armata fiind un mediu predominant masculin (în armata SUA, femeile în uniformă ating astăzi un procent de 14%), sexul, femeia, erotismul ocupă o poziţie centrală în ethosul cazon şi în fantasmele colocviale de bivuac sau de birou, bahice sau nu. Indiferent de gradul militar, de vârstă, de ambientul ostil, de însemnul naţional purtat pe mâneca stângă, bărbaţii şi femeile sunt iremediabil atraşi unii de alţii în dorinţa, adesea oarbă, de a face uneori dragoste şi adesea sex. Aceste reacţii sunt cu atât mai irezistibile într-un stresant şi frustrant teatru de operaţii şi mult mai domoale în condiţiile normale de acasă, unde bordelurile sunt oricând la îndemână, asta în caz că nu există deja un partener/parteneră.

Au fost cazuri recente şi în mioritica noastră oştire în care o tânără locotenentă a făcut o casă trainică de piatră şi iubire cu un vajnic general, iar un maistru militar a făcut-o fericită pe o tomnatică (foarte!) căpităneasă. La fel de adevărat a fost şi penibilul caz semnalat de Academia Caţavencu în 2007 al unui aproape sexagenar general român ce se ocupa cu o libidinoasă hărţuire sexuală a subordonatelor sale. La vremea aceea, respectivele poveşti au făcut carieră în respectabila instituţie a bârfei derulată la capătul culoarelor din sinistra clădire a Ministerului Apărării, dar ele erau de fapt un simptom clar de însănătoşire a armatei noastre: spre deosebire de vremurile Tratatului de la Varşovia, generalii români încă mai sunt virili (cu real succes), locotenentele au studii superioare, se dau cu Chanel no.5 şi se îmbracă de la Sinequanone, iar majoritatea subofiţerilor tineri ştiu engleză, au charismă şi nu au burtă.

Desigur, pe timpul celor şase luni de misiune dintr-un teatru de operaţii (Kosovo, Irak, Afganistan), lucrurile se complică prin înceţoşarea aurei romantice, creşterea pulsiunilor sexuale, amplificarea interdicţiilor şi frustrărilor de tot felul: sunt strict interzise relaţiile sexuale ale peace-keeperi-lor cu localnicele (în timp ce bordelurile sunt inaccesibile din considerente de securitate), site-urile erotice sunt restricţionate (cele care conţin imagini cu peste 60% piele), intervin asprele reglementări şi sancţiuni referitoare la hărţuirea sexuală şi, colac peste pupăză, stresul şi adrenalina aferentă ating cote insurmontabile… Pentru că, aşa cum spuneam, militarii, de oriunde ar proveni şi oricât de aspru instruiţi sau bine plătiţi ar fi, sunt şi ei oameni din carne şi oase.

Sursa: revistaflacara.ro

ActualMM