ÎNŞELĂCIUNEA ANULUI Câţiva puşti din Satu Mare, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, au reușit să vândă mașina unui sătmărean după o metodă demnă de filmele cu proști.
Însoţiţi de un adult, s-au dus la un centru de colectare al fierului vechi din Satu Mare şi le-au spus angajaților că au o mașină de vânzare.
Mai exact, un Opel Tigra. Pentru că nu aveau actele maşinii, puştii le-au spus celor de la centru că documentele se află la sora unuia dintre ei, care trebuie să revină din Spania.
Reprezentanții firmei au înghiţit momeala. S-au dus glonţ după mașină, au ridicat-o și au dus-o la casat, potrivit presei locale.
Proprietarul de drept al autoturismului s-a dus a doua zi la Poliția Satu Mare, reclamând că cineva i-a furat mașina.
Polițiștii de la ”Furturi Auto” au demarat cercetările și au găsit mașina în curtea societății care cumpăra fierul vechi.
Atât minorii cât și reprezentanții firmei s-au ales cu dosar penal.
Sursa info şi foto