Angajata unei case de pariuri din Baia Mare a sesizat ieri poliţia că, la ora 15.50 s-au prezentat două persoane care au rugat-o să le schimbe 2 bancnote a câte 500 de lei fiecare. După ce s-a făcut schimbul, pe motiv că s-au răzgândit, i-au cerut să le restituie banii şi să le schimbe o altă bancnotă, de 200 de lei. Una dintre persoane a pus pe masă suma primită de la angajată moment în care, pentru a-i distrage atenţia, cealaltă i-a spus că vrea să cumpere un bilet la loterie. Suspecţii au plecat iar în momentul în care angajata a numărat banii ce i-au fost lăsaţi pe masă a constatat că îi lipsesc 400 de lei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.