Islamiștii și-au descărcat iar kalașnikoavele în inima Europei.   Parisul e cutremurat de groază și durere. Numărătoarea victimelor se face în paralel cu deruta. Fantoma lui Johnny Jihadistul jubilează. Nu e niciun mesaj în baia de sânge. E doar inevitabilul război care va lua locul păcii.

Merkel și Hollande sunt ultimii lideri slabi dintr-o lungă generație de lideri europeni slabi. Moleșeala asta, care se întinde de un sfert de veac asupra întregului Occident, izvorăște din bunăstarea fără precedent pe care economiile liberale și piețele globalizate au revărsat-o peste societate. Lumea civilizată apreciază traiul senin, învelit în tehnologie, consum și securitate socială.

Dar nivelul de trai nu crește de unul singur. Odată cu el cresc toleranța, empatia, neatenția și dorința de a pune capăt sărăciei. Zidurile iluministe și creștine pe care Lumea Veche le-a prevăzut cu multe intrări, s-au coșcovit. Tigrișorii Coranului încep să le culce la pământ.

A fost bună deschiderea porților pentru refugiați? Răspunsul cred că nu poartă în el cauzele masacrului de la Paris, și nici ale masacrelor din trecut. Criminalii de vineri pot fi, mai degrabă, cetățeni ai continentului, musulmani născuți și crescuți în Franța, în Belgia, în statele Europei civilizate, adaptați la lumea pe care vor s-o arunce în aer. Tocmai fiindcă sunt produsele acestei lumi le vine mai ușor să treacă neobservați.

Musulmanii din periferiile sociale au arătat până acum, cu vârf și îndesat, că pot deveni islamiști puși pe fapte. E, poate, o problemă de integrare, așa cum spun lideri ca Hollande și Merkel, dar e și o problemă de reguli și ripostă, așa cum ar trebui să spună noii lideri.

Socialismul francez și creștin-democrația germană trebuie s-o ia înaintea extremei drepte europene, care va înregistra un salt rapid de popularitate în următoarele luni. Partidele mari care i-au dat pe Merkel și Hollande trebuie s-și regândească urgent politica de cadre și programele de curaj.

Europa nu poate aștepta cu mâinile în sân să fie pulverizată de tineri arabi încolăciți de dinamită. Nu poate risca la nesfârșit viața cetățenilor ei și prăbușirea încrederii într-o lume pașnică doar pentru că politicile de integrare, absorbție și civilizare a migranților șchiopătează.

E nevoie de legi scandalos de ferme, de principii de proporționalitate, de reguli de expulzare ușor de aplicat și de sisteme antitero care să și funcționeze. E nevoie, din păcate, ca individul să cedeze din libertăți, și să-și predea serviciilor, o cotă și mai mare de intimitate. E nevoie, desigur, și de o regândire a recrutării șefilor de servicii.

Asta se poate face doar cu o nouă generație de lideri. Valul groazei nu va ajunge prea repede la noi, așa că, o vreme, noi ne putem mulțumi cu ce avem. Dar saltul de generație pe care statele puternice ale Europei trebuie să-l facă e imperativ. Epoca momâilor a apus. Un val de indignare lucidă trebuie să măture liderii slabi și politicile lor de băltire. Europa e obligată să se decidă: luptă pentru identitatea ei sau nu? Își apără în mod rațional civilizația, sau se ascunde în spatele birocrației și a pauzei pe care o vor lua islamiștii un timp? Statele ei înțeleg că solidaritatea trebuie să funcționeze ca o alianță militară, și nu ca un concurs de scuze?

Europa e prima economie a lumii, dar interesele ei economice și politice sunt fărâmițate și încâlcite într-o capodoperă a derutei totale. Boala s-a transmis de la lideri la state și înapoi, ca într-un mecanism autoimun care provoacă agonia.

Popoarele din Orientul Apropiat și Nordul Africii nu trebuie demonizate doar pentru faptul că au căzut sub vraja islamului. Nimic nu trebuie luat la grămadă, dar, dacă Occidentul a început să surpe tiranii în statele petrolului, ar fi trebuit să ducă treaba la capăt. Nu e vorba atât de operațiuni militare, cât de o mobilizare generală sinceră. Politica, economia, investițiile pot lucra simultan cu raidurile. Când forța militară e folosită doar conjunctural, iar primăverile arabe nu sunt urmate de renașteri statale, ISIS înțelege că e invitat să participe la acțiune.

Franța, țara care adăpostește cea mai mare comunitate musulmană din Europa, plătește pe nedrept trei decenii de importuri musulmane. Culpa colonială, survenită în anii pierderii Algeriei, și obsesia guvernelor socialiste de a-și aduna voturi de la imigranți, au umplut Franța cu populații scăpate de sub paza istoriei, pe care nu s-a străduit destul să le integreze.

Azi, Franța plânge. Mâine pot plânge alte națiuni, dacă spiritul Merkel – Hollande nu e exorcizat din corpul bolnav al politicii UE. Statele Unite ale Europei, constituția europeană, președintele Europei și guvernul ales al Europei pot deveni idei active și obiective urgente. N-ar fi rău ca intoleranța corectitudinii politice să sufere o sincopă, iar documentele noului colos politic european să conțină, fără echivoc, afirmația că Occidentul are, între premisele sale istorice, creștinismul.

Până atunci, furia islamismului și ezitările liderilor se vor vărsa doar pe populații. Perdanții acestui joc de-a toleranța vor fi, ca și până acum, inocenții din mulțime.

Doru Bușcu, catavencii.ro