AcasăActualitateSocialINIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ, SCOASĂ DE PE LISTĂ – Termenul de familie, la nivel...

INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ, SCOASĂ DE PE LISTĂ – Termenul de familie, la nivel constituțional, rămâne neschimbat

spot_img

DISTRIBUIȚI

INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ  Deputaţii au votat, marţi, scoaterea de pe lista de vot final a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei, la solicitarea liderului PSD, Marcel Ciolacu, care susţinut că aceasta trebuie transmisă Birourilor permanente reunite, invocând un conflict de competenţe între cele două camere.

„Vă propun ca iniţiativa legislativă privind revizuirea Constituţiei să nu mai figureze pe lista de vot final de astăzi, să fie retrimisă Birourilor permanente reunite pentru a discuta un posibil conflict de competenţe între cele două camere ale Parlamentului, să se decidă traseul legislativ al acesteia, având în vedere că iniţiativa legislativă a fost depusă la Senat, iar plenul acestuia în mod inexplicabil a decis ca propunerea legislativă să fie trimisă la Camera Deputaţilor, în calitate de primă cameră. (…) Nu există nici un argument legal sau constituţional care să consfinţească faptul că prima cameră este Camera Deputaţilor”, a declarat liderul PSD Marcel Ciolacu, reamintind că iniţiativa cetăţenească a fost semnată de 3 milioane de oameni.

Propunerea liderului PSD a fost adoptată cu 139 „pentru”, 1 vot „împotrivă” şi două abţineri.

Marţi, în şedinţa de plen, nu erau întrunite condiţiile de prezenţă pentru adoptarea iniţiativei cetăţeneşti. Pentru adoptarea iniţiativei de revizuire a Constituţiei erau necesare 219 voturi „pentru” (două treimi din numărul total al deputaţilor), iar totalul voturilor exprimate în şedinţa de marţi, când s-a făcut propunerea de scoatere de pe lista de vot final, era de 142 de voturi.

În fiecare cameră a Parlamentului, iniţiativa de revizuire a Constituţiei se votează cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, iar dacă textele celor două camere sunt divergente se votează cu trei pătrimi în plenul reunit.

Iniţiativa cetăţenească are ca obiect de reglementare revizuirea Constituţiei României, avându-se în vedere modificarea articolului 48, alineatul 1, în sensul stabilirii la nivel constituţional că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

Iniţiativa cetăţenească pentru reviziurea Constituţiei a fost dezbătută şi adoptată pe articole în şedinţa plenului de luni.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA