Jaful din banii publici a atins cote amețitoare * Doar 40% din buget este la vedere, iar un sfert dispare în comisioane * Din restul de 60% aproape jumătate se fură prin „rostogolire” * Ambasada SUA la București se arată îngrijorată * Dacă situația continuă, americanii ne pot sancționa economic, dar şi politic * Mai grav e că Puterea de la București joacă pe mâna rușilor * Pericolul vine de la realegerea lui Putin și apropiatul război cu Iranul.

Jeffrey Franks a râs cu poftă de populismul lui Traian Băsescu în fața camerelor de luat vederi. Dacă Băsescu devine iarăși populist în preajma alegerilor la care participă PD-L cu pierderi masive, Franks e privit în continuare de popor ca asasinul economic ce distruge România. Iar Franks are toate datele de asasin plătit al FMI. Deși, dacă ar fi să ne uităm mai cu atenție, nu am deosebi care dintre ei ucide mai tare economia românească: Băsescu sau Franks? Pe acest fond „popular” apare și un studiu privind faptele „de arme” din țara noastră. Concluzia este una pe care poporul o știa de mult: clientelism politic, corupție, jaf din banul public.

Actul a fost înaintat la Casa Albă și poate constitui un cap de acuzare împotriva țării noastre și a sprijinului economic de care se bucură deocamdată România din partea SUA, ca aliat în NATO. În plus, raportul mai arată la o secțiune ce nu a fost dată publicității că multe din afacerile ce se derulează în România ajung, fie direct (cu un acţionariat recunoscut), fie prin interpuși, pe mâinile rușilor, celebrii oligarhi ai recent alesului președinte Vladimir Putin. Motiv pentru care situația economică strategică este deosebit de tensionată, mai ales în preajma anunțatului război cu Iranul şi detonarea Orientului Apropiat și Mijlociu.

Studiul Institutului pentru Politici Publice realizat cu sprijinul Ambasadei SUA la București, privind folosirea banilor publici descoperă o adevărată caracatiță, ce sufocă România. IPP a pus lupa pe sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), cel menit să transparentizeze folosirea banului public şi să asigure o liberă şi onestă concurenţă între furnizori. Studiul are rezultate cutremurătoare: în anii 2009 şi 2010 au fost cheltuiţi pe achiziţii prin SEAP câte 10 miliarde de euro. Partea aceasta, voit transparentă, a cheltuielilor, reprezintă însă mai puţin de jumătate, adică 40% din sumele cheltuite în total de diverse instituţii ale statului. 60% din bani, adică vreo 15 miliarde anual, scapă chiar şi acestei proceduri, pentru că sumele sunt contracte cu valori sub limita legală impusă de lege pentru licitaţie. Aceste, în total, în cei doi ani analizaţi, 30 de miliarde de lei au depins exclusiv de directorii instituţiilor de stat şi nu există niciun motiv să credem că selecţiile făcute de ei s-au bazat pe altceva decât pe clientelism sau corupţie.

Cu alte cuvinte, nu avem niciun motiv să credem că firmele au fost alese pe criterii de calitate sau preţ şi nu în funcţie de comisionul vărsat în buzunarul funcţionarului cu pricina şi al partidului patron. Suma care scapă SEAP este atât de mare pentru că multe dintre contractele mici încredinţate direct au fost rezultate din împărţirea strategică a unor contracte consistente, care în mod normal ar fi trebuit trecute prin sistemul de achiziţii publice. În 2009 şi 2010 au existat 50 de fericiţi câştigători ai părţii leului. Ei au încheiat aproape 20.000 de contracte mari, în valoare totală de peste 6 miliarde de euro anual. Adică mai bine de jumătate din banii rulaţi prin SEAP s-au dus către câteva firme, în primul rând din domeniul construcţiilor şi al asfaltărilor. Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman sunt nume grele legate de clasa politică. Regăsim clientela transpartinică, ce ţine de ani de zile primele pagini ale ziarelor. Deloc surprinzător pe această listă nu apare și Bechtel, de pildă, dar asta poate că s-a trecut cu vederea, fiind vorba de finanțarea Ambasadei SUA.

Dacă pe primul loc în clasamentul cheltuielilor realizate prin SEAP se află firmele de construcţii, pe locul al doilea tronează achiziţiile din domeniul sănătăţii, adică o imensă gaură neagră. Dar să vedem nu numai de cine, ci şi pe ce au fost cheltuiţi banii publici prin SEAP. Raportul IPP ne arată că aproape un sfert din ei, adică 4,5 miliarde de euro în doi ani, au fost, practic, prădaţi. Suma acoperă un sfert din bugetul anual de pensii, al cărui deficit îl plângem în fiecare an.

Pentru exemplificare, studiul prezintă un eşantion de preţuri de achiziţie la o serie de produse şi servicii – de exemplu: hârtie, pe care Primăria Galaţi o cumpăra la un preţ aproape dublu (13 lei/top fără TVA) faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor (7,58 lei/top) sau mobilierul stradal – bănci, care sunt de 3 ori mari scumpe la Călăraşi (983 lei/buc) faţă de Reşiţa (290 lei/buc). Sunt diferenţe de preţ uriaşe, care nu pot avea nicio explicaţie legală şi onestă, indiferent cum am lua-o. În concluzie, prin sistemul electronic de achiziţii publice trec doar 40% la sută din banii cheltuiţi de instituţiile statului, pentru 60% nu se aplică practic nici această minimă garanţie de legalitate. Iar din aceşti 40%, un sfert sunt jefuiţi.

Mai mult, o secțiune care nu apare în raportul dat publicității de IPP atrage atenţia asupra situației economice în context geopolitic. Multe din afacerile „româneşti”, privite prin prisma corupţiei autorităților locale, ajung pe mâna ruşilor, oligarhilor lui Vladimir Putin. Influenţa rusească în economie nu e privită cu ochi buni de americani, după ce Putin a preluat puterea totală, mai ales prin spectrul unui apropiat război cu Iranul, unde România ar putea purta rolul de „placă turnantă”, ca un arierpost în Deveselu şi Kogălniceanu, plus părţi ale scutului antirachetă din zona litoralului românesc.