AcasăEvenimentINGENIOZITATE - Țigări de contrabandă aduse în România cu ajutorul unei drone...

INGENIOZITATE – Țigări de contrabandă aduse în România cu ajutorul unei drone din Ucraina (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu-Marmaţiei au descoperit şi confiscat în urma unor acţiuni punctuale, peste 2.800 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Azi noapte, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone), care a traversat frontiera din Ucraina în România.

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, ocazie cu care în apropierea frontierei de stat a fost observată o persoană, care la vederea lucrătorilor noştri a fugit înspre localitatea Sarasău, judeţul Maramureş. Imediat, echipa operativă, din care face parte şi câinele poliţist Nyh, a trecut la urmărirea şi reţinerea persoanei.

La cercetarea zonei au fost descoperite 2 colete care împreună cu bărbatul identificat ulterior ca fiind Daniel P., de 22 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 200 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 1.800 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA