AcasăActualitateSocialINFRACTORI - Doi sigheteni au furat trei autoturisme iar un batranel din...

INFRACTORI – Doi sigheteni au furat trei autoturisme iar un batranel din Desesti a furat doua clai cu fan

spot_img

DISTRIBUIȚI

Investigaţiile efectuate de poliţiştii maramureşeni au dus la identificarea a şapte suspecţi de furt. Cel mai tânăr dintre ei are 15 ani iar cel mai vârstnic are 62. Isac M. de 21 şi un minor de 15 ani, ambii din Baia Mare sunt cercetaţi pentru două furturi din locuinţă, Ilie C. de 24 de ani şi un minor de 16 ani, ambii din Sighetu Marmaţiei sunt cercetaţi pentru trei furturi de autoturisme de pe raza municipiului, Petru P. de 62 de ani din Deseşti a furat două clăi de fân iar Florin G. de 27 de ani şi Iosef T. de 26 de ani au sustras un fişet metalic din subsolul unui bloc din Baia Mare.

Aşa cum se constată din cercetările poliţiştilor, de multe ori minorii se implică în comiterea de fapte penale alături de un major. Conform datelor statistice în ultimii ani au fost înregistrate tot mai multe cazuri de minori care au fost implicaţi în comiterea de infracţiuni, cu precădere spre infracţiunile de furt, de diferite tipuri (furt din auto, furt din buzunare, furt din locuinţă).  Dorinţa de a brava, de a se remarca, sunt motive care îi determină pe minori să comită infracţiuni, fără să conştientizeze consecinţele pe care le vor suporta în asemenea situaţii.

S-a constat faptul că factorii principali în accentuarea manifestărilor antisociale ale minorilor, îi constituie lipsa comunicării dintre părinţi şi copii, abandonul şcolar, precum şi experienţă redusă de viaţă a copiilor. Astfel, pentru prevenirea creşterii infracţionalităţii în rândul minorilor recomandăm părinţilor să acorde o atenţie sporită preocupărilor copiilor din timpul liber, să le cunoască prietenii şi  să se intereseze în mod constant de situaţia şcolară a acestora.

De asemenea este important de subliniat faptul că răspunderea penală a minorilor începe de la 14 ani sub condiţia dovedirii că în săvârşirea faptei minorul a avut discernământ şi în toate cazurile de la 16 ani, fără vreo condiţionare.

Sancţionarea minorilor care săvârşesc infracţiuni trebuie să asigure educarea şi reeducarea lor, astfel încât în funcţie de gravitatea faptei comise, i se plică minorului fie o măsură educativă fie o pedeapsă.

Măsurile educative care se pot lua faţă de infractorii minori, prevăzute în codul penal sunt: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare sau internarea într-un institut medico-legal.

Când măsura educativă nu este suficientă pentru îndreptarea minorului care a săvârşit o faptă sau mai multe fapte grave, i se va aplica acestuia o pedeapsă. Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda.

Aplicarea pedepsei amenzii infractorului minor nu este condiţionată de realizarea unor venituri proprii de către acesta. Minorului nu i se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Când pentru infracţiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, minorului i se va aplica pedeapsa detenţiunii de la 5 la 20 de ani. Pentru minor limitele pedepselor se reduc la jumătate.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA