În ultimele 24 de ore cerul a fost acoperit semnalându-se precipitaţii sub formă de ninsoare, în special în partea a doua a intervalului. Stratul de zăpadă proaspăt depus a fost de 4-10 cm.
Temperaturi înregistrate în cursul dimineţii
Baia Mare -1C
Târgu Lăpuş-2C
Fereşti -4C
Leordina -4C
Bogdan Vodă -4C
Cavnic -4C
Starea drumurilor județene
În cursul zilei de ieri şi în această dimineaţă s-a acţionat cu un număr de 31 de utilaje şi s-au răspândit 569 tone de material antiderapant pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Circulaţia se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, carosabilul fiind curat umed în zona de câmpie şi acoperit cu un strat de zăpadă de până la 2 cm în zona de munte. Nu s-au semnalat evenimente deosebite. (Biroul de presă al CJ Maramureș).
Pe drumurile naționale se înregistrează zăpadă frământată pe DN18 între Sighetu Marmației și Borșa, iar traficul se desfășoară în condiții de iarnă.