Vremea s-a racit fata de ziua precedenta. Cerul a fost mai mult noros. Pe arii extinse, in cursul zilei si prima parte a noptii, au cazut precipitatii la inceput sub forma de ploaie, care spre seara s-au transformat in lapovita si ninsoare. La munte a nins. Cantitatea maxima de apa cazuta a fost de 10.0 l/mp, la Vf. Iezer. Vantul a suflat slab la moderat, cu unele intensificari temporare ziua de pana la 43 km/h în Baia Mare. Temperaturile maxime au fost cuprinse intre 4 grade Celsius la Ocna Sugatag si 6 grade Celsius la Targu Lapus. Stratul de zapada prezent la munte masura pana la 25 cm, la Vf. Iezer.
In aceasta dimineata, temperatura aerului inregistra urmatoarele valori: 0 grade Celsius la Viseu de Sus, -1 grad Celsius la Sighetu Marmatiei; -2 grade Celsius în Borsa, Copalnic si Viseu de Sus; -3 grade Celsius în Baia Mare şi -5 grade Celsius în Baia Sprie.
Circulatia rutiera se desfasoara pe drumurile publice in conditii normale, de iarna. Pe DN 18, în Pasul Prislop se gaseste depus pe carosabil un strat de zapada framantata ce masoara intre 0-1 cm (între km160 si km 175). Vizibilitatea este redusa de ceata sub 100 de metri, pe DN 18, în Pasul Gutai (intre km20 si km 30), respectiv in Pasul Prislop (între km160 si km 175).
Comitetul judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă, să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă, dar şi să aibă în vedere carosabilul acoperit de zăpadă în Pasul Prislop, respectiv carosabil umed în Pasul Gutâi. Este important pentru conducătorii auto să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zona cu ceaţă la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie. Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. De asemenea, trebuie păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune.
Carosabilul celorlalte sectoare de drumuri nationale este curat, dar umed. Angajatii societatilor care asigura si intretin sectoarele au actionat cu 47 tone material antiderapant pentru curatirea carosabilului de zapada, respectiv pentru a preveni formarea poleiului pe DN1 C (şase tone); DN18, în Pasul Gutâi (14 tone); DN 19C (opt tone); DN 18, Pasul Prislop (16 tone) şi DN 18B (trei tone).
A nins si pe sectoarele de drumuri judetene din zona montana, unde stratul de zapada a masurat in afara partii carosabile patru centimetri. Angajatii societatii care asigura viabilitatea acestora au intervenit cu opt utilaje si au imprastiat 64 tone de material antiderapant pentru prevenirea si combaterea poleiului. Circulatia rutiera pe sectoarele de drumuri judetene se desfasoara in conditii normale, de iarna. Carosabilul este curat, dar umed. Nu au fost semnalate probleme in trafic.
Cursa aeriana de pasageri pe relatia Baia Mare-Bucuresti a decolat fara intarziere de pe Aeroportul International Baia Mare. Nu s-au efectuat lucrari pentru dezghetarea aeronavei (degivrare). Vizibilitatea in zona aeroportului este buna, iar temperatura aerului are valoarea de -3 grade Celsius.
HIDRO
Nivelurile si debitele principalelor cursuri de apa din judet au fost in crestere usoara. Exploatarea acumularii Stramtori-Firiza se realizeaza in conditii de siguranta. Coeficientul de umplere al lacului este de 85%.
Meteorologii au prognozat si pentru astazi ca vremea va fi relativ rece pentru aceasta perioada. Cerul va prezenta innorari temporare. Izolat, in cursul zilei, la munte si in partea a doua a noptii, va ninge slab. Vantul va sufla slab la moderat, cu unele intensificari in zona montana inalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -1 grad Celsius si 2 grade Celsius, iar cele minime -5 grade Celsius si -2 grade Celsius. Izolat, in zonele joase se va semnala ceata.