Dacă în urmă cu doar câteva zile (mai exact în seara zilei de 26 august) am avut parte de o incredibilă lună roșie pe cerul băimărean, iată că ne așteptăm cu toții la o „lună albastră” în noaptea de 31 august. Ghilimelele sunt obligatorii pentru că, din păcate pentru amatorii de senzațional, luna va fi la fel de galbenă ca de obicei. Cert este că luna ni se arată doar în culorile primare (sau cele ale drapelului românesc, dacă doriți.
Ce înseamnă de fapt „luna albastră”? Dacă într-un an calendaristic (1 ianuarie-31 decembrie) faza de lună plină se produce de 13 ori, atunci cea de a două lună plină din cadrul aceleiași luni calendaristice a fost denumită lună albastră. Precedentele „luni albastre” au fost în iunie 2007 și decembrie 2009 iar următoarele două fenomene de acest gen vor avea loc în iulie 2015 și ianuarie 2018, deci fenomenul are o repetiție de aproximativ doi ani și jumătate.
De ce totuși lună albastră, dacă de fapt, nu e albastră? O posibilă explicație ar fi faptul că astronomul care ar fi scris pentru prima dată de două luni pline în aceeași lună calendaristică să o fi văzut pe cea de-a doua chiar albastră. E posibil acest lucru? Da! Totul este de fapt un joc de lumini.
După cum bine știm, lumina este o combinație a tuturor culorilor din spectrul vizibil (celebrul rogvaiv). Dacă atmosfera este mai densă, anumite tipuri de particule absorb anumite componente ale luminii albe. Fenomenul este cunoscut sub numele de extincție atmosferică.
Au fost consemnate luni albastre în anii 1883, la erupția vulcanului Krakatoa și în anii 1950 în Suedia și 1951 în Canada, în urma unor incendii de pădure. Microparticulele din cenușa emanată de vulcani sau incendii foarte puternice au eliminat componentele roșii și galbene din lumină, luna apărând astfel albastră.
O lună de culoare roșie apare deseori în cazul eclipselor totale de lună, dar motivul pentru care luna a fost roșiatică în Baia Mare în seara zilei de 26 august a fost tot extincția atmosferică. Particule mai dense din atmosferă au absorbit componentele albastre și galbene din lumină iar rezultatul spectaculos a fost uimitoarea lună sângerie.
Așadar, cu părere de rău pentru iubitorii de lună în culori, „luna albastră” din noaptea următoare va fi o banală lună plină cât se poate de galbenă.
INEDIT – „Lună albastră” în noaptea de 31 august
loading...