Calităţile medicinale ale anumitor plante sunt bine cunoscute şi acest tip de remedii naturiste au fost folosite pentru a vindeca oameni de mii de ani.
Cu toate acestea, există şi tipuri de plante mai puţin cunoscute cu beneficii neobişnuite. O ciupercă descoperită în 2001 are un efect neaşteptat asupra femeilor. Ciuperca provoacă orgasm femeilor la o simplă mirosire.
Doi oameni de ştiinţă, John Halliday si Noah Soule, au mers să studieze ciuperca în Hawaii, acolo unde aceasta creşte în lava veche de 600 – 1.000 de ani.
Conform unui raport publicat de International Journal of Medicinal Mushrooms, aproape jumătate dintre femei au avut avut orgasm imediat, însă ciuperca a avut efect în cazul tuturor, acestea resimţind efecte fiziologice mai puţin intense, cum ar fi creşterea bătăilor inimii.
Ciuperca, de un portocaliu intens, nu a avut însă vreun efect în cazul bărbaţilor, care au declarat că mirosul este absolut „dezgustător“. Potrivit celor doi cercetători, ciuperca prezintă nişte compuşi care imită hormonii eliberaţi în timpul sexului.
Csid.ro