În perioada 02 – 03 decembrie 2017 poliţiştii rutieri maramureşeni au acţionat pentru supravegherea traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie pe drumurile publice din judeţ, având ca prioritate depistarea şoferilor care pun în pericol siguranţa traficului rutier conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorii auto opriţi de poliţişti au fost testaţi cu aparatul etilotest iar în 18 cazuri s-au constatat infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului. În alte cinci cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducere fără permis şi conducerea unui autoturism neînmatriculat.
În 16 cazuri, şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului au fost opriţi de poliţişti înainte de a fi implicaţi în accidente rutiere însă în alte două cazuri alcoolul consumat de şoferi înainte de a porni la drum a determinat producerea de accidente rutiere. Din fericire cei doi tineri care conduceau autoturismele nu au suferit leziuni corporale.
Un tânăr de 22 de ani, din Arduzel, care se deplasa sâmbătă seara pe strada Independenţei din Ulmeni, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de la reţeaua electrică. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că tânărul avea o concentraţie de peste 0.80mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt accident produs pe fondul consumului de alcool a fost înregistrat aseară, în jurul orei 23.00, pe DN1C Tăuţii Măgherăuş. Poliţiştii au constatat că un tânăr de 26 de ani, din Cicârlău, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers a autoturismului pe care îl conducea, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu stâlpul unei reţele de telefonie şi apoi cu gardul unui imobil. Şi în acest caz testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul de la volan a refuzat acordarea de îngrijiri medicale şi transportul la spital.
Informații furnizate de către IPJ Maramureș