AcasăEvenimentSportINDIAN WELLS – Jucătoarele noastre au adversare modeste în primul tur

INDIAN WELLS – Jucătoarele noastre au adversare modeste în primul tur

spot_img

DISTRIBUIȚI

INDIAN WELLS Fetele noastre și-au aflat luni noapte posibilul program de la Indian Wells, turneu care se desfășoară în perioada 7-18 martie. Simona Halep, numărul unu mondial, va intra în concurs direct în turul secund și cel mai probabil o va întâlni pe Kristyna Pliskova. Asta pentru că sora geamănă a Karolinei va avea teoretic o misiune destul de ușoară în prima manșă, în condițiile în care întâlnește o adversară venită din calificări.

Irina Begu o va întâlni în manșa inaugurală pe Aleksandra Krunic, o sportivă din Serbia care bate la porțile topului 50 WTA. În cele două dispute directe de până acum, bucureșteanca s-a impus de fiecare dată categoric, în minimum de seturi (6-3, 6-2 și 6-1, 6-1).

Dacă Halep și Begu se află în partea superioară a tabloului, în jumătatea inferioară le vom ține pumnul altor două românce. Sorana Cîrstea a fost și ea ajutată de șansă, urmând a întâlni o sportivă din calificări, în timp ce Mihaela Buzărnescu are o misiune ceva mai complicată, contra lui Jennifer Brady, care a jucat optime de finală în 2017, la Australian Open. Totuși, judecând după forma excelentă arătată de Mihaela, nu ar trebui să existe surprize, reprezentanta noastră fiind favorită. Cele două sportive nu s-au întâlnit până în prezent.

Celor patru li s-ar putea alătura Monica Niculescu, care evoluează în calificări.

Halep nu are un traseu cu jucătoare foarte în formă, cel puțin până în semifinale. Totuși, la duelul întâlnirilor directe, campioana noastră nu stă excelent cu sportivele pe care le-ar putea întâlni, dacă se vor respecta „calculele hârtiei”.

Serena Williams nu are deloc o misiune ușoară, dacă vrea să se impună la Indian Wells. Abia revenită în circuit, probabil că marea campioană din SUA nu are așteptări foarte mari de la acest turneu. În turul trei, proaspăta mămică ar putea să o întâlnească pe sora sa, Venus. După care, Goerges, Svitolina, Wozniacki și Halep sunt adversare redutabile, toate aflate în mare formă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA