Acasăsinucidere maramuresÎNDEMN - Obama îi cere lui Erdogan să retragă trupele turce din...

ÎNDEMN – Obama îi cere lui Erdogan să retragă trupele turce din Irak

spot_img

DISTRIBUIȚI

Președintele american, Barack Obama, l-a îndemnat vineri, în cursul unei discuții telefonice, pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, să ia măsuri pentru „a tempera tensiunile cu Irakul”, în special prin retragerea trupelor turce aflate în această țară, scrie AFP.

Cu această ocazie, Barack Obama a insistat asupra necesității ca Turcia „să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Irakului”, potrivit unui comunicat dat publicității de Casa Albă.

Irakul a cerut marți „retragerea completă” a forțelor turce de pe teritoriul său.

Barack Obama a salutat, totuși, „contribuția” Turciei la coaliția militară care luptă contra grupării jihadiste Statul islamic (SI), condusă de Statele Unite.

Cei doi lideri au mai discutat despre „intensificarea cooperării în legătură cu Siria”, amintind „eforturile comune pentru a întări opoziția siriană moderată și a accentua presiunea asupra SI, precum și continuarea eforturilor pentru o soluționare negociată a conflictului”.

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat vineri în unanimitate o rezoluție americano-rusă privind un plan de pace în Siria, negocierile urmând să demareze în luna ianuarie.

Turcia a trimis în Irak în urmă cu aproape două săptămâni un contingent de 150 până la 300 de soldați și vreo 20 de vehicule blindate în tabăra de la Bashiqa, în nordul țării. Oficiali turci și irakieni au anunțat luni retragerea parțială a acestor militari.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA