Hanim Ozgul are 67 de ani, iar în urmă cu cinci ani a fost diagnosticată cu cancer uterin. La vremea respectivă, femeia a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, în urma căreia medicii „au uitat” înăuntru o foarfecă.
De atunci, Hanim a început să aibă dureri din ce în ce mai puternice, astfel că zilele trecute, a fost transportată de urgenţă la spital, scrie The Sun.
„Am început să am dureri în zona stomacului şi a abdomenului, dar doctorii nu găseau niciodată cauza”, a povestit ea. „Până la urmă am mers la alt spital. Doctorul mi-a spus că e nevoie să-mi facă o radiografie”, a adăugat ea, precizând că medicul care a consultat-o a fost uimit de „descoperire”.
Acum, Hanim a fost operată din nou pentru ca foarfeca să fie îndepărtată. Între timp, familia ei a dat în judecată doctorul vinovat.