Un bărbat din localitatea Doba a fost prins de către poliţiştii sătmăreni în timp ce transporta cu un autoturism mai multe bunuri. Poliţiştii Secţiei 7 Carei, cu sprijinul de specialitate DIPI şi în cooperare cu poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Biroului de Investigaţii Criminale Carei au reuşit identificarea în trafic în apropierea localităţii Dacia a lui Gheorghe P., de 47 ani, care transporta cu un autoturism marca Ford Mawerik ,15 tablouri, lăzi din lemn tip zestre şi articole artizanale, fără a deţine documente legale care să ateste provenienţa.
Ulterior la domiciliul acestuia , în urma percheziţiei efectuate au mai fost descoperite un număr de 629 de tablouri, de diferite dimensiuni , fiind susceptibile a face parte din patrimonial cultural naţional al României şi a altor state din Uniunea Europeană. Unele dintre acestea ar proveni din infracţiuni de furt.
Tablourile au fost ridicate în vederea stabilirii provenienţei şi a expertizării acestora, fiind depuse într-o instituţie specializată pentru conservare .
Cercetările în cauză se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. La finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.
ACTUALIZARE
„Au venit domnii de la politie cu mandat de perchezitie. Cautau bunuri de patrimoniu. Nu stiu care sunt alea bunuri de patrimoniu. Ei au inceput si au golit toata casa, depozitul. Cu o zi inainte m-au asteptat cu mascatii aici la intrare in sat si cu mitralierele m-au dat la pamant, m-au arestat. Nu m-au legitimat. Am trecut peste asta, dimineata m-am trezit cu ei. Din masina mi-au confiscat niste tablouri pe care le aveam si cu care mergeam sa le inramez, fara nume. Pur si simplu nu erau opere de arta sau ceva de genul acesta.
Declaratie proprietar