INCLUZIUNE ŞI INTEGRARE Tot mai mulți angajatori își arată disponibilitatea de a colabora cu Municipiul Baia Mare în implementarea proiectului Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și Integrare fără discriminare.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020.
La sfârșitul anului trecut, 24 de societăți și-au arătat disponibilitatea de a angaja persoane care provin din grupuri vulnerabile.
Au fost semnate protocoale de colaborare cu Asociația Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul P1, responsabili în cadrul proiectului cu subactivitivitatea 6.2 Asistarea persoanelor din grupul țintă apte de muncă pentru a-si găsi un loc de muncă (plasare pe piața muncii).
Protocoalele de colaborare au fost încheiate în perioada septembrie-decembrie 2017. Scopul a fost sprijinirea persoanelor recrutate în grupul țintă să-și găsească un loc de muncă și de a crește disponibilitatea angajatorilor de a angaja persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și Integrare fără discriminare este un proiect implementat de Municipiul Baia Mare în parteneriat cu Asociația Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” Baia Mare și Penitenciarul Baia Mare.
Sursa info şi foto pagina de facebook a Municipiului Baia Mare – Serviciul Public Asistență Socială