AcasăEvenimentINCIDENT - Un autotren a făcut prăpăd în centrul orașului Tăuții...

INCIDENT – Un autotren a făcut prăpăd în centrul orașului Tăuții Măgherăuș (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate astăzi dimineaţă în centrul oraşului Tăuţii Măgherăuş. Din cauza unui şofer care nu a apreciat corect înălţimea utilajelor pe care le transporta în raport cu poziționarea cablurilor suspendate, mai multe fire fiind rupte. Acestea au ocupat o porţiune a drumului, poliţiştii fiind obligaţi să devieze traficul pentru o perioadă de timp. 

Traficul rutier în centrul oraşului Tăuţii Măgherăuş a fost deviat astăzi dimineaţă din cauza unui incident produs de un şofer care transporta utilaje. Mijloacele utilizate pentru lucrări de construcţii au agăţat şi smuls cablurile care traversau Drumul European 58. In spatele lor, în trafic se afla şi un tir cu numere de Satu Mare care a avut şi el de suferit.

Şi nu a fost vorba numai de fire ci şi de un stâlp de susţinere a acestora. Pilonul a fost efectiv scos din pământ, iar cablurile au fost intinse de-a lungul drumului făcând imposibilă circulaţia pe porţiunea respectivă de drum. Incidentul s-a petrecut în apropierea Primăriei din micul oraş de pe Dura. „Utilajele vinovate” au dispărut la scurt timp din zona respectivă. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au încercat să coordoneze traficul în zonă astfel încât să nu se producă alte evenimente rutiere. De asemenea mai mulţi angajaţi ai furnizorului de servicii de telecomunicaţii au ajuns în Tăuţi pentru a repara defecţiunile.

În urma lucrărilor de modernizate efectuate la Drumul European, acesta este mai înalt cu circa 40 de centrimetri, iar furnizorii de servicii de elecrtricitate şi comunicaţii au fost informaţi să efectueze modificări la reţelele de cabluri pe care le deţin. Şoferii şi reprezentanţii fimei de telecomunicaţii nu au vrut să dea declaraţii în faţa camerelor de filmat legate de incidentul de astăzi. Aceştia din urmă nu au putut să precizeze la ce valoare ajung pagubele produse.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA