INCIDENT GRAV Traficul feroviar este complet blocat, miercuri dimineaţă, pe magistrala Bucureşti-Braşov, după ce o pasarelă metalică din gara de Vest din Ploieşti s-a prăbuşit peste liniile ferate, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.
La această oră sunt blocate pe traseu şase trenuri de călători. Pasarela susţinea mai multe conducte din sistemul de termoficare al oraşului Ploieşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pasarela metalică, în greutate de patru tone, lungă de 15 metri şi înaltă de trei metri, care susţinea mai multe conducte ce fac parte din reţeaua de termoficare a oraşului Ploieşti, a căzut peste liniile ferate.
În momentul în care pasarela s-a prăbuşit, în zonă nu treceau nici garnituri feroviare, nici oameni, conform News.
Pasarela blochează cinci linii de cale ferată în zona Gării de Vest, traficul feroviar fiind complet blocat. Prin Gara de Vest Ploieşti trec toate trenurile care fac legătura între Bucureşti şi oraşele din Transilvania.
Pompierii se află în zonă şi asigură măsurile de prevenire a altor incidente, fiind luate în calcul varianta aducerii unei macarale pentru a ridica pasarela şi varianta tăierii pasarelei, operaţiunea fiind una de durată.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA precizează, într-un comunicat de presă, că în urma prăbuşirii pasarelei peste cele cinci linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor.
La această oră, sunt oprite pe traseu şase trenuri de călători: 16032 (Braşov-Bucureşti) – staţionează în gara Ploieşti Vest, 15124 (Slănic – Ploieşti Vest) – staţionează în Gara Ploieşti Vest, 1644 (Baia Mare-Bucureşti Nord) – staţionează în Buda, 15531 (Bucureşti – Braşov) – staţionează la intrarea în Ploieşti Vest, 1631 (Braşov-Bucureşti) – staţionează la intrare în Ploieşti Vest şi 3001 (Bucureşti – Braşov) – staţionează în Brazi.
Conform sursei citate, reprezentanţii CFR SA şi cei ai operatorilor de transport feroviar de călători analizează în acest moment soluţiile de continuare a traficului feroviar pe raza staţiei Ploieşti Vest.
sursa info şi foto News