INCIDENT ÎN DRUM SPRE CASĂ Copil de 7 ani mușcat de câine în timp ce se întorcea de la școală. Micuțul a fost atacat în drum spre casă și a ajuns la spital.
Incidentul a avut loc luni, 12 iunie. Copilul de 7 ani se întorcea de la școală și mergea spre casă, în satul Arsa, județul Constanța. La un moment dat, un câine a sărit dintr-o curte, după ce a rupt lanțul și a atacat copilul, scrie Ziua de Constanța. Micuțul a ajuns la Spitalul Municipal din Mangalia, cu plăgi multiple în zona capului, dar din fericire este în afara oricărui pericol.
Polițiștii au deschis dosar penal în rem pentru vătămare corporală din culpă. Câinele nu era înregistrat ca fiind agresiv, însă va fi expertizat de specialiști.
În urmă cu o lună, un alt copil a fost mușcat de un câine, în Suceava. Copilașul se juca în curtea casei împreună cu frații săi, când un câine vagabond a intrat în curte și s-a năspustit asupra sa, notează informatiata.ro. Ceilalți copii au reușit să fugă, însă micuțul a fost lăsat în urmă. Câinele fioros s-a năspustit asupra băiețelului de doar un an, pe care l-a mușcat de cap.
Sursă info și foto.