Avionul trupei britanice de heavy metal Iron Maiden, botezat „Ed Force One”, a fost avariat într-un accident petrecut sâmbătă pe un aeroport din Chile, a anunțat formația, citată de DPA.
Boeingul 747 a fost avariat în timp ce era remorcat către punctul de realimentare cu combustibil, pe pista Aeroportului Internațional Merino Benitez din Santiago de Chile.
Un pivot al tijei de remorcare s-a desprins, iar avionul s-a ciocnit la o curbă cu vehiculul care îl remorca.
Cele două persoane care operau remorcherul au fost rănite.
Incidentul nu va afecta următoarele concerte ale formației din Cordoba și Buenos Aires, se mai indică pe site-ul trupei.