ÎNCEPUTUL APOSTOLILOR Acest praznic este cunoscut în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica şi este una dintre cele şase sărbători închinate de Biserica Ortodoxă Sfântului Ioan Botezătorul, alături de zămislirea (23 sept.), soborul (7 ian.), prima şi a doua aflare a capului (24 feb.), a treia aflare a capului (25 mai) şi tăierea capului (29 aug., zi de post oricând ar cădea în cursul săptămânii).

Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfân­tului Ioan a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în Sfântul Altar – loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a zecea (Levitic 16, 29). Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie.

Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că până la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 solstiţiul de vară era pe 24 iunie, atunci când ziua începe să scadă, de unde putem înţelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoana care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp când ziua se micșo­rează, ca semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, a Noului Testament.

Conform unor cercetători, fixarea sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul la 24 iunie s-a realizat pentru înlocuirea unor sărbători păgâne, care aveau loc în 22 şi 23 iunie, în perioada solstiţiului de vară, şi aveau un caracter agricol.

Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este atestată documentar în secolele IV-V, chiar în perioada în care se fixează definitiv şi data Crăciunului pentru a sărbători Naşterea Domnului. Mântuitorul spune că „nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 11). Acesta şi-a jertfit viaţa, slava, faima pentru Hristos. El este pentru toți creștinii cel mai mare dintre proroci, întruchipare a vieții duhovnicești.

Evenimentul nașterii Sfântului Ioan s-a petrecut în chip minunat şi este relatat în primul capitol al Evangheliei după Luca. Părinţii săi, Zaharia şi Elisabeta, oameni drepţi înaintea lui Dumnezeu (Luca 1, 6), nu aveau copii, ceea ce la evreii de acum 2.000 de ani era considerat ca o pedeapsă de la Dumnezeu. Preotul Zaharia era din ceata preoțească a lui Abia, iar soţia sa Elisabeta era dintre fiicele lui Aaron (Luca 1, 5), adică din seminție preoțească. Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia bucuria nașterii lui Ioan în timp ce acesta slujea la Templul din Ierusalim (Luca 1, 8-20). Pentru că n-a crezut în cuvintele arhanghelului, Zaharia a rămas mut până la nașterea fiului său (Luca 1, 20).

Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului. Și ea a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1, 24). Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Buna Vestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta.

Când cele două s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfânt și a rostit cuvinte de binecuvântare către Maica Domnului (Luca 1, 42-45), care a rămas timp de trei luni alături de Elisa­beta.

În continuare, Sfântul Evanghelist Luca relatează: „Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea” (Luca 1, 57-58).

După naşterea Sfântului Ioan, starea de muţenie a tatălui său, Zaharia, a mai durat 8 zile (Luca 1, 59-64), până când pruncul a fost tăiat-împrejur (Luca 1, 59). În această zi la iudei era obiceiul de a pune numele copilului.

În cazul Înaintemergătorului, numele a fost ales de mama sa şi confirmat în scris de tatăl său, care astfel şi-a recăpătat vorbirea. Numele ales, Ioan, în limba ebraică înseamnă „dăruit de către Dumnezeu” sau „Dumnezeu este dăruitor”.

Din relatarea de la Luca aflăm că, imediat după ce şi-a recăpătat vorbirea, Zaharia a făcut o profeţie în legătură cu fiul său pe care l-a numit „proroc al Celui Preaînalt” care va merge înaintea Domnului să-I gătească căile (Luca 1, 76). Din cele prezentate în Sfânta Scriptură a Noului Testament vedem că nașterea Sfântului Ioan este o minune care prevesteşte naşterea cea mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos.

În cântările sărbătorii nașterii minunate a Sfântului Ioan, Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, se vorbeşte despre consecințele nașterii sale, pentru că el este „hotarul profeților și începutul Apostolilor, înger pământesc și om ceresc, glasul Cuvântului, ostașul și mergătorul-înainte al lui Hristos, cel (născut) din făgăduință, cel ce mai înainte, în pântece, a săltat și a fost cel dintâi și care, mai înainte de naște­rea sa, L-a propovăduit pe Soarele dreptății”, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Botezătorul este întruchipare a smereniei, cură­ției, a iubitorului și propovăduitorului pocăinței, este numit „înger în trup” şi este considerat în mod deosebit drept arhetip al vieții monahale. Biserica noastră ne îndeamnă să-l lăudăm prin cuvintele: „Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim, că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat întru mărită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovă­duiește”.

Pr. Ciprian Apetrei