Un incendiu deosebit de violent a izbucnit luni în localitatea bistrițeană Monor. O persoană a murit, iar o alta a fost rănită în incendiul care a afectat o locuință. Totul s-a petrecut în jurul orei 10.50, iar la fața locului s-au deplasat imediat echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița”. De asemenea, și salvatorii SMURD au intervenit pentru salvarea victimelor. Din păcate, în incendiul violent au fost rănite două persoane, însă pentru una dintre ele nu s-a mai putut face nimic.
„Din primele informații, se confirmă decesul unei singure persoane”, a precizat pentru Vocea Transilvaniei plt. maj. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU „Bistrița”.
Persoana care a murit în incendiul grav de la Monor este o femeie de 75 ani, care nu a mai putut să iasă din casă după ce focul a cuprins toată locuința. Pe de altă parte, soţul femeii, un bărbat în vârstă de 81 de ani, a reuşit cu greu să se salveze dintre flăcări.
„Este vorba despre un incendiu cu două victime, în care, din păcate, o femeie de 75 a fost găsită carbonizată. Soțul ei a scăpat cu viață însă are arsuri de gradul unu la nivelul feței. Prima intervenție a fost asigurată de către pompierii voluntari din Monor și Șieuț, iar ajutorul a fost suplimentat de către pompierii de la Bistrița și de către echipajul de prim-ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU.
Potrivit lui Rus, casa a ars în totalitate, iar focul s-a extins rapid mai ales pentru că era o casă mică din lemn, cu o suprafață totală mai mică de 50 de metri pătrați. Pompierii fac cercetări pentru a afla toate împrejurările în care s-a produs incendiul foarte grav și pentru a afla care a fost cauza de la care a izbucnit focul.