În cursul zilei de azi, în jurul orei 15:48, I.S.U.,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la sediul unei societăţi comerciale din localitatea Odoreu. În cel mai scurt timp, la faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare. Incendiul s-a dovedit a fi unul de amploare, dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 700 mp, la o hală de prelucrare şi debitare a sticlei. Având în vedere faptul că în clădirea cuprinsă de flăcări se aflau depozitate diferite utilaje de prelucrare a sticlei şi materiale din sticlă, a fost necesară mobilizarea mai multor echipaje de pompieri salvatori. La faţa locului s-a deplasat Împuternicit Prim Adjunct al Inspectorului Şef Col.Dima Nicolae, care a preluat comanda intervenţiei.
Incendiul s-a manifestat generalizat, la întregul imobil, pentru stingerea acestuia și protejarea vecinătăților fiind concentrate în mod progresiv cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă şi un echipaj S.M.U.R.D. din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Alături de pompierii militari, pentru lichidarea incendiului au acţionat, în sprijin, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă al localităţilor Medieşul Aurit şi Apa, cu cele două autospecialele din dotare, precum şi SVSU Odoreu care a intervenit pentru limitarea propagării incendiului. Prin eforturile concertate ale echipajelor de intervenţie s-a reușit protejarea halelor învecinate cu suprafața aproximativă de 1.000 mp. Împrejurarea determinantă de producere a incendiului, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a fost un scurtcircuit electric produs la un compresor al instalaţiei de sablare amplasat în incinta depozitului. Incendiul a fost lichidat după două ore, fără a exista victime. (foto: ISU Satu Mare)