INCENDIU PE O STRADĂ DIN DEJ O femeie în vârstă de 79 de ani din Dej a fost găsită carbonizată, în această dimineaţă, în curtea propriei gospodării, chiar de fiul acesteia. Tragicul eveniment s-a petrecut pe strada Huhurez din Dej când dejeanca se afla singură acasă.
Fiul femeii plecase până în oraş, iar la întoarcerea acasă şi-a găsit mamă fără suflare, pe scările casei. Acesta a sunat de urgenţă la 112, însă echipajele de urgenţă nu au mai reuşit să facă nimic pentru a-i salva viaţa. Femeia a suferit arsuri de gradele III şi IV pe toată suprafaţa corpului, conform Dejeanul.ro.
Potrivit primelor cercetări, în imobilul în care femeia locuia s-a produs un incendiu, iar în încercarea de a stinge flăcările, hainele acesteia au luat foc. Din nefericire, rănile provocate au fost fatale pentru dejeanca de 79 de ani.
INCENDIU ÎN DEJ Poliţiştii şi pompierii încearcă acum să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Sursă info și foto.