spot_img
spot_img
AcasăActualitateÎNCĂ UN ȘANTIER MAJOR LA IEȘIREA DIN BAIA MARE | Drumul...

ÎNCĂ UN ȘANTIER MAJOR LA IEȘIREA DIN BAIA MARE | Drumul spre Coaș intră în modernizare, cu poduri reconstruite și aproape 11 kilometri de drum reabilitat

DISTRIBUIȚI

Drumul județean Baia Mare – Coaș intră într-o etapă importantă de modernizare, odată cu demararea unor lucrări ample de infrastructură care includ reabilitarea a aproape 11 kilometri de carosabil și intervenții majore la trei poduri de pe traseu.

 

În paralel, pe aceeași rută se desfășoară și lucrări de canalizare realizate de societatea Vital SA, prin partenerul DIMEX, motiv pentru care autoritățile au convocat o întâlnire de coordonare între toate părțile implicate, pentru a evita blocaje inutile și pentru a sincroniza intervențiile din teren.

 

Proiectul de modernizare a drumului județean DJ182B Baia Mare – Coaș are o valoare de aproape 61 de milioane de lei (cu TVA) și este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

 

Lucrările vizează demolarea și reconstruirea podului de la kilometrul 4+772, precum și reabilitarea altor două poduri prin schimbarea suprastructurii și extinderea infrastructurilor.

 

Autoritățile au cerut constructorilor ca lucrările la poduri să fie finalizate în maximum trei luni, în aceeași perioadă urmând să fie reconstruit și podul de la Satu Nou de Jos, aflat într-o stare critică.

 

„Când faci infrastructură serioasă vine și o perioadă de șantier. Dar la final trebuie să rămână ceva durabil: un drum sigur și modern pentru oameni. În această perioadă, pe drumul Baia Mare – Coaș se desfășoară două investiții mari în același timp: lucrările de canalizare realizate de societatea Vital SA, prin partenerul DIMEX și proiectul de reabilitare a drumului județean DJ182B Baia Mare – Coaș, realizat de OPENTRANS SRL, alături de partenerii săi.

 

Pentru a coordona corect aceste lucrări și pentru a evita blocajele inutile în trafic am convocat la Consiliul Județean Maramureș o întâlnire de lucru între toate părțile implicate. Proiectul de modernizare a drumului vizează 10,930 km și are o valoare totală de aproape 61 de milioane de lei (inclusiv TVA), fiind finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, spune Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

Un punct important al lucrărilor îl reprezintă intervențiile la cele trei poduri de pe traseu:

 

🔹 Pod km 4+772 – podul existent va fi demolat și se va construi un pod nou

🔹 Pod km 7+210 – podul va fi reabilitat prin schimbarea suprastructurii

🔹 Pod km 7+320 – podul va fi reabilitat prin schimbarea suprastructurii și extinderea infrastructurilor

 

Pentru realizarea acestor lucrări, după data de 1 mai, circulația va fi dirijată temporar pe rute ocolitoare:

 

➡️ Baia Mare (DN 1C) – Recea – Lăpușel – Satulung – Arieșu de Pădure – Coltău – Cătălina

➡️ Baia Mare (DN 18B) – Groși – Chechiș – Coruia – Săcălășeni – Cătălina

 

„Am cerut constructorilor un termen foarte scurt pentru lucrările la poduri, astfel încât acestea să fie finalizate în maximum 3 luni, pentru a perturba cât mai puțin circulația. În aceeași perioadă vom reconstrui și podul de la Satu Nou de Jos, care se află într-o stare critică și necesită intervenție urgentă.

 

Știu că orice șantier aduce pentru o perioadă și disconfort. Dar aceste lucrări sunt necesare pentru ca, la final, să avem un drum modern, sigur și durabil între Baia Mare și Coaș.

Iar atunci când vom termina, sunt convins că vom avea un drum de care să fim cu toții mândri”, mai spune Gabriel Zetea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA