Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost condamnat definitiv vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani de închisoare cu executare. Un complet de 5 judecători a menținut sentința dată în cazul lui Mitrea de instanța de fond. În schimb, a fost majorată suma confiscată de la Mitrea, respectiv de la 169 mii lei în primă instanță, la 327 mii de lei.
De asemenea, instanța a menținut condamnările date celorlalți inculpați: Irina Jianu – 5 luni închisoare cu executare, Nicolae Popescu – 5 luni închisoare cu executare. Decizia instanței este definitivă, urmând ca Miron Mitrea să fie încarcerat.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC.
DNA susține că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.