Încă un martor important în dosarul trimis în judecată de către DNA și în al cărui prim plan se află primarul Cătălin Cherecheș, demontează anumite elemente pe care procurorii și-au construit cazul, bazându-se pe un denunț și un așa-zis flagrant.
Secretara Georgiana Popovici a fost audiată, miercuri, la Tribunalul Cluj în calitate de martor în procesul primarului Cătălin Cherecheș. Din mărturia acesteia, Șpan lansa amenințări la adresa primarului „o să îți arăt eu, o să vezi tu ce o să îți fac dacă nu mă ajuți”.
Potrivit celor declarate de Georgiana Popovici, când procurorii DNA au descins în biroul primarului, acesta era în alt birou, iar denunțătorul Cristian Șpan nu mai era în Primărie. Martora Georgiana Popovici a povestit că, anterior de ziua descinderii, denunțătorul Șpan s-a certat cu Cherecheș de mai multe ori și l-a amenințat:
“La început, din ce am văzut eu, relațiile dintre inculpat și Șpan Cristian erau bune, însă pe parcurs s-au deteriorat, motivul principal din ce am văzut eu fiind acela că Șpan era nemulțumit de inculpat că nu ajuta suficient clubul de fotbal. Din secretariat îl auzeam strigând în birou la inculpat. Știu că inculpatul l-a ajutat pe Șpan, respectiv Viman venise la inculpat și după ce a ieșit din birou acestuia din urmă având o plasă în mână mi-a spus că merge să ducă bani în vestiar la jucători, bani proveniți de la inculpat. Era vorba de 30 mii lei.
Cuantumul sumei l-am aflat ulterior acestei discuții. Cuantumul sumei în discuție precum și faptul că reprezenta un împrumut al inculpatului către Șpan sunt chestiuni pe care eu le-am aflat din presă ulterior arestării inculpatului. De cel puțin două ori l-am auzit pe Șpan strigând la inculpat în biroul acestuia din urmă că „o să îți arat eu, o să vezi tu ce o să îți fac dacă nu mă ajuți”.
Întrebată de avocatul lui Cherecheș unde era acesta când au descins procurorii, Popovici a răspuns: “când au descins organele de la DNA eu mă aflam în secretariat, acestea au venit în fugă și au intrat direct în anexă, după care au venit și m-au întrebat unde este domnul primar, însă la acel moment acesta se afla în biroul viceprimarului. Avea pe cineva, era într-o discuție cu două persoane și a folosit biroul viceprimarului pentru că la dânsul în birou erau alte persoane. Șpan nu era venit la primărie când au venit organele de la DNA. Fusese anterior la Primărie, dar a plecat.”
Amintim că însuși primarul Cherecheș le-a arătat procurorilor suma de 30.000 de lei din anexă, despre care susține că reprezintă un împrumut pe care i l-a returnat în acea zi Șpan.Întrebată de procurorul de ședință din partea DNA dacă Șpan venea frecvent la Primărie, ea a răspuns: “aproape în fiecare zi și erau zile când poate venea și de două-trei ori. Pot spune că venea cu regularitate. Întrebată tot de procuror ”cam în ce perioadă au avut loc acele discuții în contradictoriu cu domnul Șpan ?”, martora a răspuns: “Țipetele pe care le-am auzit în biroul inculpatului mă refer la cele aparținând lui Șpan au fost cu circa 2-3 luni înainte arestării inculpatului și pot spune că în ultima perioadă atitudinea lui iritată a fost tot mai accentuată în aceste ultime luni, ajung chiar să iasă din biroul primarului apoi a trântit și ușa de la secretariat.”
Avocatul lui Cherecheș, Alexandru Rîșniță, a cerut, din nou, reaudierea lui Șpan cât mai repede, pe motiv că acesta ar suferi de o formă de cancer în fază terminală confrom clujust.ro.