ÎNCĂ O MINIVACANŢĂ DE 5 ZILE? Nici bine nu s-au întors şcoală după vacanţa de Paşte şi 1 mai, că au început deja discuţiile referitoare la următoarea minivacanţă a elevilor.
Mai precis, zilele de 1 iunie (joi), care este zi liberă legală, şi 5 iunie (luni), declarată, de asemenea, zi liberă ca fiind a doua zi de Rusalii. Între ele avem ziua de vineri, 2 iunie, în care ar trebui să se înveţe, scrie Observator.
Este însă posibil să se facă o „punte” cu weekendul, fiind foarte probabil ca şi această zi să fie declarată zi liberă.
Vor fi astfel 5 zile consecutive (joi-luni) în care copiii vor sta acasă, scrie portalinvatamant.ro.
Joi 1 iunie 2017 – Ziua Copilului (zi libera)
Vineri 2 iunie 2017- cel mai probabil va fi zi libera
Sambata si Duminica 3 si 4 iunie 2017 – Weekend si prima zi de Rusalii
Luni 5 iunie 2017 – a doua zi de Rusalii (zi libera)
Pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar se incheie in data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, in data de 9 iunie 2017.
Pentru ceilalti elevi, vacanta incepe pe 17 iunie.
Tot in luna iunie este programat si programul Scoala Altfel, cu o durata de 5 zile consecutive.
ZILE LIBERE rămase în 2017
1 iunie – Ziua Copilului
5 iunie – a doua zi de Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Nationala a Romaniei
25 decembrie, 26 decembrie — Craciunul.
Program vacanţe 2017
Vacanta Intersemestriala 2017: 4 – 12 februarie
Vacanta de primavara 2017: 19 aprilie – 30 aprilie.
Vacanta de vara 2017: 17 iunie – 10 septembrie
Scoala altfel 2017 (invatamantul prescolar si primar)
27 februarie – 31 martie
15 mai – 9 iunie
sursa INFO