Un polițist local băimărean a fost înger pentru doi bătrânei din municipiu, care riscau să rămână fără bani chiar înainte de Crăciun. Cei doi s-au trezit zilele trecute că le lipsesc actele, cardurile de pensie și o sumă de bani.
Un polițist local, aflat în patrulare în zona pieței agroalimentare Albina, a fost abordat pe stradă de un cetățean care a găsit cardurile și documentele vârstnicilor, împreună cu o sumă modică de bani. Imediat, acesta s-a prezentat la locuința celor doi, unde le-a predat lucrurile pierdute.
Este vorba despre lucrurile mici care contează, care fac diferența între o societate unită și una dezbinată. Este vorba despre pasiunea și dedicația nu pentru meserie, ci pentru a ajuta oameni. Îl felicităm pe polițistul local Oros Răzvan pentru fapta bună și îi urăm mult succes în împlinirea a cât mai multe astfel de acțiuni!
ActualMM
Bv,felicitari!!!