Astăzi în satul Săsar s-a sfințit cea mai modernă bază sportivă din județul Maramureș: teren de fotbal, tribune, vestiare, pista de atletism, parcări pentru suporteri, fotbaliști sau oficiali dar și alte utilități. Acestea au fost sfințite de un sobor de preoți din comuna Recea.
La inaugurare au fost prezenți și consilierii locali din Recea, primarul comunei Octavian Pavel, dar și antrenorul echipei de fotbal AS Comuna Recea, formație care a câștigat seria sud a ligii a patra și va juca în 6 iunie 2015 meciul de baraj pentru stabilirea campioanei județului Maramureș. De altfel, acesta a declarat pentru ActualMM.ro că își dorește să fie campioana județului și apoi să câștige meciul de baraj și să promoveze în liga a treia a fotbalului românesc. „Chiar dacă am finalizat lucrările mai târziu mă bucur că investiția este gata. Acum comuna noastra, una dintre cele mai frumoase din județul Maramureș, are o bază sportivă extraordinară. Suprafața de joc este excelentă, avem senzori de ploaie amplasați în zona vestiarului. Atunci când nu plouă sistemul de irigație a suprafeței de joc intră în funcțiune. Mâine (sâmbătă, de la ora 16, n.r.) vom juca ultimul meci din cadrul seriei sud a ligii a patra pe acest teren” a declarat Octavian Pavel.