INADMISIBIL Comisari ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Buzău şi medici ai Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor fac anchete la o fabrică de pâine din Buzău, după ce un bărbat a reclamat că a găsit un cap de broască într-o pâine.
Potrivit comisarului şef al OPC Buzău, Nicuşor Dinulescu, verificările la fabrica de pâine din municipiu vin după ce un bărbat din Smeeni a trimis pe adresa instituţiei o fotografie în care apare un corp străin într-o bucată de pâine. Bărbatul susţine că în pâine este capul unui pui de broască.
“OPC şi DSVSA Buzău vor face verificări la fabrica de pâine reclamată. Bărbatul respectiv ne-a trimis pe mail o fotografie în care apare ca fiind ceva în pâine, el susţine că e o broască, însă noi nu avem de unde şti clar în acest moment că lucrurile sunt întocmai aşa. Facem verificări şi tragem concluziile ulterior”, a declarat comisarul şef al OPC Buzău, Nicuşor Dinulescu.
Pe de altă parte, reclamantul susţine că a cumpărat pâinea în care ar fi găsit capul unei broaşte de la magazinul sătesc din Smeeni, unde îşi are domiciliul şi de unde obişnuieşte să se aprovizioneze. Bărbatul susţine că stătea la masă cu soţia sa şi cu copilul de trei ani când a observat un corp străin în pâine.
“Am cumpărat o pâine de 80 de bani, am venit acasă, m-am aşezat la masă, am mâncat, la un moment dat soţia a realizat că în pâine e ceva, m-am uitat mai atent, am realizat că e o broască, un gândac ceva. Apoi mi-am dat seama că e un cap de pui de broască, n-am întâlnit aşa ceva niciodată în pâine. Dacă mama m-ar fi făcut cu vreun italian probabil că aş fi mâncat şi eu broaşte, dar poate, cine ştie, mă reprofilez acum. Soţia nici nu mai vrea să vadă forma de pâine, darmite s-o mănânce. Mai grav este că, dacă ar fi mâncat copilul acea felie, sigur se îmbolnăvea de cine ştie ce nenorocire”, a declarat Doru Tudorache, bărbatul care reclamă că a cumpărat pâinea respectivă, potrivit News.ro .