AcasăActualitate112ÎN URMA UNOR PERCHEZIŢII - Poliţiştii au găsit peste 500.000 de lei...

ÎN URMA UNOR PERCHEZIŢII – Poliţiştii au găsit peste 500.000 de lei au fost îngropați în grădina unei case

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unor percheziții peste 500.000 de lei îngropați în grădina unor contrabandiști de țigări.

La sfârșitul săptămânii trecute, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere al Gărzii de Coastă, au identificat, pe raza localităților Ovidiu, respectiv Medgidia, două autoturisme în care se aflau trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanţa, despre care existau date că sunt implicați în activităţi de contrabandă.

La controlul efectuat asupra celor două autoturisme a fost găsită cantitatea de 200.000 de ţigări, fără a deține documente justificative, precum și suma de 5.705 lei.

Pentru identificarea locațiilor unde au fost depozitate țigările de contrabandă, polițiștii de frontieră, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța – Secția penală, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de 235.400 țigări de contrabandă, precum și 3.100 bucăți materiale pirotehnice.

În urma percheziţiilor, a fost ridicată suma de 515.805 lei, care era îngropată în grădina unuia dintre imobilele percheziționate.

În urma celor constatate au fost ridicate în vederea confiscării 435.400 ţigarete de contrabandă evaluate la 217.700 lei, peste 3.000 de materiale pirotehnice, evaluate la 4.650 de lei, suma de 515.805 lei. De asemenea, au fost indisponibilizate trei maşini, evaluate la 85.100 lei.

În cauză sunt cercetaţi patru cetățeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, pentru contrabandă, iar pentru doi dintre ei a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentaţi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

sursa info Gazeta de Cluj

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA