Deputatul Apjok Norbert îi așteaptă pe maramureșeni la o nouă serie de audiențe, în fiecare zi de vineri a lunii aprilie. Parlamentarul continuă astfel seria întâlnirilor cu cetățenii la biroul său parlamentar.
Cetățenii s-au prezentat în număr mare la audiențele programate până acum și și-au expus problemele cu care se confruntă, în speranța că acestea se vor face auzite. Printre subiectele pe care le-au adus în discuție, problema retrocedărilor este încă una de actualitate pentru maramureșeni.
Deputatul Apjok Norbert a făcut pași importanți pentru a remedia eroarea legislativă care le-a îngreunat românilor procesul de recuperare a bunurilor imobile confiscate pe vremea comuniștilor.
La inițiativa tânărului parlamentar maramureșean, Camera Deputaților a adoptat o lege care obligă instituțiile statului să evalueze bunurile retrocedate la valoarea reală a pieței curente, lucru care nu se întâmpla până atunci și cetățenii erau despăgubiți cu sume infime. De asemenea, printre demersurile sale în subiectul retrocedărilor s-a numărat și oprirea unei inițiative legislative care nu ar fi permis retrocedarea bunurilor aflate în administrarea instituțiilor de învățământ, agrare și veterinare.
Maramureșenii sunt așteptați în fiecare vineri, între orele 10-12 la biroul situat în clădirea Hermes Contact Business Center (B-dul Unirii, nr. 16., biroul nr. 29. – etajul 8.). Cei care doresc sã se înscrie la audienţã sunt rugaţi să sune pentru programare la numãrul de telefon: 0725 109 751, sau sã scrie la adresa de e-mail: norbert.apjok@cdep.ro
ActualMM