Chiar dacă lotul liderului Ligii a II-a de Fotbal s-a reunit astăzi, deși ar fi trebuit să o facă pe 11 ianuarie, jucătorii nu prea știu detalii despre ce va urma.
Cert este că astăzi au intrat direct în cantonament în Baia Mare și un amical la final de săptămână, iar în următoarele două săptămâni vor avea un cantonament și patru jocuri amicale în Ungaria. Restanțele financiare nu au fost rezolvate în totalitate și nu se știe câți dintre fotbaliști vor rămâne la echipă.
„La prima vedere suntem puțin demoralizați. Încercăm să îi aducem din punct de vedere mental la ceea ce ne dorim noi pentru că trebuie să se pregătească pe un fond bun. Am și întârziat pregătirea și trebuie să recuperăm. Se prevăd modificări în funcție de jucătorii care și-au depus memorii și jucătorii care vrem să îi aducem. Vrem 3-4 jucători să transferăm, dar deocamdată nu pot să vă dau detalii despre acest lucru. Eu sper să se rezolve situația financiară, dar nu știu prea multe din acest punct de vedere. În această săptămână noi am intrat într-un cantonament la Viorel Mateianu, după care încheiem săptămâna cu un joc cu Recea, iar din 1 februarie avem stabilit două săptămâni cantonament în Ungaria, unde avem perfectate deja patru meciuri amicale. Sperăm să ajungem și acolo. Ultima parte a campionatului va fi foarte grea din două puncte de vedere. Unu este nesiguranța pe care am avut-o noi în această iarnă și întârzierea pregătirii cu două săptămâni. Și doi: avem cele mai grele meciuri cu adversari foarte buni, dar noi suntem încrezători și sperăm să ne atingem obiectivul: calificarea în play-off” a declarat Dorin Toma, antrenor FCM Baia Mare.
„Ne-am reunit, așteptam lucru acest pentru că s-a amânat cu două săptămâni și am cam pierdut din aces start de pregătire. Se poate recupera, trebuie să fim serioși și să ne pregătim cât mai bine. Va fi o parte dificilă pentru că toate echipele s-au întărit, dar la final eu zic că o să fim acolo unde ne-am propus” a spus Marius Hodor.
„Ne-am reunit cu chef de treabă, așteptam ziua asta și sperăm să ne pregătim cât mai bine. Este timp o lună de zile să recuperăm și o să fim pregătiți pentru când începe campionatul” a declarat Paul Păcurar.