AcasăEvenimentSportÎN ROMÂNIA NU SE VREA PERFORMANȚĂ! – Primarul spune că CSM București...

ÎN ROMÂNIA NU SE VREA PERFORMANȚĂ! – Primarul spune că CSM București va renunţa la sportivii străini!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Într-o discuţie cu ProSport, edilul-şef al Bucureştiului a dezvăluit noua viziune a clubului, una în care se va renunţa la sportivii cu salarii mari, aflaţi la final de contracte. E limpede că ținta interimarului Ștefănel a fost echipa de handbal feminin!

Altfel spus, dacă ideile lui Dan Ștefănel vor fi puse în aplicare, cel mai ambițios proiect din ultimii ani din sportul românesc, se duce dracului. CSM a reușit, cu precădere în handbal, să formeze două echipe competitive pe plan european, atât la feminin cât și la masculin. Tot ce s-a clădit în doi ani se duce de râpă în câteva zile. Și asta doar pentru că sportul românesc, în lipsa unei legislații coerente, care să ajute acest sector, este lăsat în continuare la cheremul unor politruci de doi bani, care pot să-l îngroape în câteva clipe prin deciziile lor aiurite.

Vă prezentăm materialul apărut pe prosport.ro:

„În momentul de faţă nu s-a stabilit cine va prelua conducerea CSM Bucureşti, însă am prefera să fie totuşi cineva din interior. Cred că până la sfârşitul săptămânii vom putea vorbi despre un director. Va ocupa însă această funcţie pentru o perioadă scurtă pentru că am vrea ca acest post să fie ocupat în urma unui concurs, aşa cum am procedat şi în alte cazuri. Fie că au fost destituiţi anumiţi oameni, fie că au plecat nu am vrut să se spună că au stat la mâna mea”, ne-a declarat Dan Ştefănel.

În acest moment sunt vehiculate patru nume de la CSM Bucureşti care ar putea prelua funcţia de director general: Virgil Stănescu (preşedinte la CSM-Steaua, baschet masculin), Bogdan Vasiliu (manager handbal masculin), Andrei Luca (manager handbal feminin) şi Iulian Pâslaru (volei).

Noul director general al CSM Bucureşti va avea o misiune clară încă de la început, să reorganizeze clubul într-un timp cât mai scurt. „Strategia de viitor a echipei CSM Bucureşti va fi un clară şi va avea în prim-plan copii şi juniorii. Apoi, noul director trebuie să ne prezinte într-un timp foarte scurt un plan de reorganizare al clubului, să vedem ce facem la anul. Există problema finanţării, sunt destule datorii la furnizori, ca să nu mai vorbim de antrenori neplătiţi, de contracte neplătite, care trebuiesc respectate până la finalizarea lor. Odată ce contractele în derulare vor ajunge la sfârşit, vom pune şi punct final colaborărilor, în special în cazurile unde sunt contractele mari”, a susţinut Dan Ştefănel. Trimiterea a fost evidentă către echipa de handbal feminin, care participă în Liga Campionilor.

De fapt, de la finanţarea campioanei României, una destul de costisitoare în opinia primarului interimar, au plecat şi divergenţele cu directorul general al clubului din ultimii 2 ani, Constantin Căliman. „Am avut o discuţie civilizată cu fostul director, dar nu ne-am înţeles pe modul de desfăşurare al activităţii sportive, nu ne-am înţeles pe anumite costuri, astfel că am căzut de comun acord să ne despărţim. Aş fi preferat ca echipele să fie formate în majoritate din sportivi români, să nu fie văduvit Centrul de Copii şi Juniori în detrimentul performanţei. Mi s-a explicat că aceşti copii au nevoie de modele, dar am considerat că direcţiile noastre nu sunt convergente. CSM Bucureşti nu a fost înfiinţat pentru a aloca sume mari din bugetul local pentru a plăti nişte sportivi străini”, a fost declaraţia surprinzătoare a lui Dan Ştefănel.

Plecând de la această ultimă idee, actualul edil-şef al Capitalei a explicat şi ce îşi doreşte de la CSM Bucureşti în perioada următoare: „Indiferent cine va veni director, trebuie să înregimentăm la toate secţiile cât mai mulţi copii. Nu a existat o campanie de susţinere şi informare a tuturor cetăţenilor cu privire la Centrul de Copii şi Juniori, iar cineva trebuie să se implice. Prefer să ne continuăm activitatea, indiferent de secţie, că vorbim de handbal, de volei, de baschet, de rugby, cu sportivi în majoritate români şi dacă se poate chiar bucureşteni. Bucureştenii trebuie să ştie unde li se duc banii, este o viziune pe care mi-o asum”.

Dan Ştefănel a mai spus că nu se opune să fie aduşi şi sportivi de clasă mondială în cadrul clubului, dacă acest lucru se doreşte, dar în acest caz să fie atraşi şi sponsori pentru a le putea plăti contractele.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA