Sala de conferinţe Millennium s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei aproape 200 de tineri social-democraţi prezenţi la Conferinţa Judeţeană a TSD Maramureş. Invitat special a fost deputatul Mihai Sturzu, cel care din luna octombrie va deveni preşedinte naţional TSD. Au dorit să fie alături de tineri şi liderii PSD Maramureş în frunte cu preşedintele judeţean Gabriel Zetea. În prezidiu au mai luat loc Gabriela Hofer, proaspăt reconfirmată în funcţia de preşedinte PSD Baia Mare, senatorul sorin Bota, deputaţii Gheorghe Şimon şi Florin Tătaru, precum şi Dragoş Titea, secretar executiv PSD Maramureş.
Moderatorii conferinţei judeţene au fost Cosmin Drulea, cel care a preda ştafeta lui Cosmin Butuza şi, mai apoi, după ce fostul preşedinte şi-a depus mandatul conferinţa a fost moderată de Gabriel Zetea, actualul preşedinte PSD Maramureş. După ce au fost transmise mesajele din partea preşedinţilor de tineret de la PNL şi PC Andrei Hoban, respectiv Adrian Bontea şi a seniorilor de partid, s-a trecut la alegeri. Au fost aleşi un preşedinte (Cosmin Butuza), un preşedinte executiv (Ileana Pop), un secretar (Ciprian Perva), 9 vicepreşedinţi (Ciprian Cozoplean, Marius Herţa, Andrea Hofer, Ovidiu Sasca, Viorel Făt, Radu Şerban, Cătălin Pintea, Flaviu Nicoară şi Stelian Năsui), precum şi 11 membri în Biroul Judeţean TSD Maramureş (Dan Filip, Adriana Oanea, Georgeta Omota, Marius Pop, Călin Pop, Daniel Lupuţi, Ciurdaş Crăciunel, Maria Zaharie, Mădălina Agoston, Cosmin Băbaş şi Cristian David). „Am acceptat functia de preşedinte TSD Maramureş la propunerea colegilor, în speranţa că vom continua munca începută de Cosmin Drulea. Vom încerca să ducem la bun sfârşit proiectele bune pe care le-a început el, încercând să le îmbunătăţim pe cele mai puţin bune. Trebuie să fim o adevărată echipă, să muncim în echipă, să ne impunem în faţa seniorilor pe liste atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean şi, de ce nu, pentru o funcţie de deputat la viitoarele alegeri.” Mihai Sturzu a salutat şi el conferinţa de alegeri, punctând câteva aspecte importante de pe agenda sa în perioada următoare, după ce va deveni preşedinte TSD. Actualul secretar general al TSD, maramureşeanca Ioana Pop, nu a reuşit să fie prezentă la conferinţa de alegeri. Din octombrie, Ioana Pop va ocupa funcţia de preşedinte executiv naţional al TSD. „Am convingerea că împreună putem schimba lucruri! PSD nu trebuie să îşi uite identitatea. Iar noi nu trebuie să uităm de valorile care ne definesc deoarece astăzi este nevoie de ele mai mult ca oricând: solidaritate, responsabilitate, echitate, libertate. Anii următori sunt anii voştri. Alături de conducerea PSD Maramureş, aveţi şansa de a vă impune, de a deveni parte a echipei care va conduce România, de a participa la efortul de a crea o societate mai bună!” le-a transmis Ioana Pop tinerilor maramureşeni.
Rezoluţie privind proiectul redeschiderii mineritului în Maramureş, proiect al premierului Victor Ponta
A fost adoptată şi o rezoluţie a tinerilor social-democraţi referitoare la proiectul Roşia Montana şi cel al redeschiderii mineritului în Maramureş. „Noi, tinerii social-democraţi, urmărim cu atenţie şi mare interes dezbaterile care au loc în aceste zile în întreaga ţară cu privire la începerea activităţilor de minerit la Roşia Montana şi în Baia Mare, la Romaltyn. La fel cum, cu interes, suntem atenţi şi la discuţiile pe care premierul Victor Ponta, preşedinte PSD, le poartă în vederea redeschiderii unor perimetre miniere în Maramureş şi în întreaga ţară. (…)Proiectul redeschiderii mineritului în Maramureş, proiect al premierului Victor Ponta, aşteaptă dezbaterile din Parlamentul României. Soluţia finală pe care o vor da deputaţii şi senatorii români va trebui să fie una în favoarea maramureşenilor. Noi, tinerii social-democraţi din Maramureş, aşteptăm cu încredere finalizarea dezbaterilor din Parlament, lucru ce ne va asigura un viitor mai bun. Pentru noi şi pentru copiii noştri.”