În perioada 1 -9 septembrie 2012, municipiul Baia Mare găzduieşte pentru prima dată competiţiile „Campionatul Naţional –Precizia Aterizării – Faza Finală” şi Cupa României la paraşutism, pe echipe – Baia Mare 2012.
Competiţiile sunt organizate de Aeroclubul României, în colaborare cu Federaţia Aeronautică Română, cu sprijinul Consiliului Local şi al Municipiului Baia Mare. Evenimentul este organizat în premieră în Baia Mare, considerată în unanimitate o zonă deosebit de frumoasă, cu potenţial, dar şi cu oameni pasionaţi care doresc să sprijine şi să dezvolte aviaţia sportivă. Unul dintre susţinătorii acestui eveniment este Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, care înţelege nevoia şi sprijină organizarea unor asemenea competiţii sportive de anvergură.
Competiţiile se vor desfăşura în cadrul Aeroclubului Teritorial Baia Mare, subunitate a Aeroclubului României, cu participarea a 4 piloţi şi 3 mecanici naviganţi, 20 de arbitrii şi 100 de sportivi paraşutişti din toată ţara.
Scopul acestor competiţii este multiplu, de la ridicarea nivelului de pregătire al sportivilor paraşutişti, selectarea şi premierea celor mai bine pregătiţi şi talentaţi sportivi şi până la selectarea în Loturile Naţionale de Paraşutism, în baza clasamentelor de concurs.
Deschiderea oficială a concursului va avea loc în data de 1 septembrie 2012, la ora 16.00, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, unde va fi executat un salt demonstrativ cu mai mulţi paraşutişti. Festivitatea de premiere şi închiderea oficială a competiţiilor vor avea loc în aceeaşi locaţie, pe data de 8 septembrie 2012, la ora 16.00.
Toţi pasionaţii de aviaţie, dar şi cetăţenii interesaţi de spectacolul vizual pe care îl implică asemenea evenimente inedite, sunt aşteptaţi cu mare drag, intrarea fiind gratuită.
Pentru Campionatul Naţional vor fi efectuate patru clasamente, pe categorii de vârstă, este vorba de juniori, între 16 şi 24 de ani şi de seniori, de la 25 de ani – nelimitat, atât femei cât şi bărbaţi. Pentru Cupa României vor fi efectuate clasamente pe echipe de 5 paraşutişti, din care cel puţin o persoană de sex feminin.
Salturile la competiţiile de mai sus vor fi executate din două aeronave, AN -2 cu 12 locuri pentru paraşutiştim, respectiv GA-8 cu şapte locuri. Salturile se vor executa de la întălţimea de 1.000 – 1.200 de metri, cădere liberă de la trei până la 10 secunde, scopul fiecărui paraşutist fiind să aterizeze cu piciorul în centrul unui disc electronic, centrul având un diametru de doi centimetri. Cu cât va ateriza mai aproape de acest punct, fiecare sportiv acumulează puncte în clasament.
Toţi concurenţii trebuie să execute opt manşe obligatorii:
- o manşă semifinală cu 50% din concurenţi, minim 5 sportivi
- o manşă finală cu 50% din semifinalişti, minim 5 sportivi
- aterizarea pe salteaua de burete 5 m 5 m
- arbitrajul electronic, pe disc de 16 cm, diametrul punctului fix de 2 cm
- minim de manşe obligatorii pentru terminarea probei în caz de timp nefavorabil:4
- rezultatele individuale obţinute la manşele efectuate în cadrul Campionatului Naţional de Paraşutism – Precizia Aterizării, ediţia 2012, se vor lua în calcul pentru clasamentul competiţiei „Cupa României”
Probele de concurs şi desfăşurarea acestora vor fi executate conform Regulamentului de Concurs Ed. 2006 şi Cap.2.3. din Codul Sportiv al Federaţiei Aeronautice Internaţionale – Secţiunea a V-a.
Programul de zbor/salt al competiţiilor va fi între orele 8.00 – 20.00.
George Rotaru, director general Aeroclubul României